Rezultat dezastruos la Bac în Bistriţa-Năsăud, Puţin peste 41 % dintre elevi au trecut examenul maturităţii

Colegiul_national_liviu_rebreanu_top

Procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat din acest an în Bistriţa-Năsăud a fost cu mult sub aşteptări – 41,92%- faţă de 2010, când procentul de promovabilitate a fost de 58,9%.
Dacă în anii precedenţi au existat în judeţ elevi care au obţinut note de 10, în acest an nimeni nu a reuşit să obţină nota maximă. Dintr-un total de 3.447 de elevi prezenţi, doar 179 au obţinut note între 9 şi 9,99. Majoritatea au luat note cuprinse între 7 şi 7,99 şi între 6 şi 6,99.


Alţi 1.998 de elevi au fost declaraţi respinşi deoarece nu au reuşit să obţină media de trecere, de minim 6, iar alţi patru pentru că au încercat să copieze. Aşa se face că doar 1.445 de elevi, adică puţin peste 40 de procente, au reuşit să treacă cu bine de examenul de bacalaureat şi să se gândească mai departe la înscrierea în învăţământul superior.
Cea mai mare medie de anul acesta a fost 9,93, ea fiind obţinută de una dintre elevele Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud. Gabriela Dănilă a luat la istorie şi geografie 10, iar la limba şi literatura română 9,8.

Colegiile cu renume, fruntaşe în clasament

Dacă anul trecut, cea mai bună promovabilitate, de 99,05%, a fost obţinută de Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, anul acesta pe locul întâi se află Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, cu un procent de 97,71%. Aici, din cei 175 absolvenţi de liceu înscrişi la bacalaureat au ratat patru. Media maximă obţinută a fost 9,86.
La Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, promovabilitatea a fost de asemenea foarte bună, de 90,74%, din cei 54 de candidaţi înscrişi la examen fiind respinşi doar cinci.
Din cei 133 absolvenţi ai clasei a XII de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat 121, 12 fiind respinşi. Promovabilitatea a fost de 90,23%. Şi la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa situaţia este una bună, aici 84,73% din cei 204 candidaţi reuşind să promoveze examenul de maturitate.

Mulţi înscrişi, puţini admişi

La polul opus, cu rezultate foarte slabe în ceea ce priveşte promovabilitatea sunt însă foarte multe dintre instituţiile de învăţământ liceal bistriţene. Spre exemplu, la Colegiul Tehnic Infoel, unde media maximă obţinută a fost totuşi una foarte bună – 9,55 – doar 44,86% dintre candidaţi au promovat bacalaureatul. Astfel, din cei 295 de absolvenţi înscrişi, 161 au fost respinşi, iar trei nu s-au prezentat.
La Grupul Şcolar „Henri Coandă” Beclean dintr-un total de 69 de candidaţi, doar trei au promovat bacalaureatul, aici media cea mai mare fiind de doar 6,31.
La Grupul Şcolar Telciu, din cei 146 de absolvenţi înscrişi la bacalaureat, doar 11 au reuşit să promoveze. Alţi 17 elevi, dintre care 16 la seral şi 1 la zi nu s-au prezentat. Media maximă obţinută aici a fost de 6,35.
La Grupul Şcolar Lechinţa au reuşit să îşi ia examenul de maturitate doar şase candidaţi, dintr-un total de 72, 44 fiind respinşi, iar 22 nu s-au prezentat. Cea mai mare medie a fost de 7,51.
De asemenea, la Grupul Şcolar Agricol Bistriţa, din cei 283 absolvenţi înscrişi la bacalaureat, 16 au reuşit să-l promoveze, 248 au fost respinşi şi 19 nu s-au prezentat. Media maximă a fost de 6,45. Şi la Grupul Şcolar Agricol din Beclean, unde cea mai mare medie a fost de 8,48, au reuşit să promoveze examenul doar 30 de tineri, dintr-un total de 127, fiind respinşi 95, iar doi nu s-au prezentat.
La Grupul Şcolar Forestier Bistriţa situaţia este una sumbră. Aici, din cei 242 de candidaţi, au promovat bacalaureatul doar 16. Trei elevi au fost eliminaţi din concurs pentru că au încercat să copieze, în timp ce opt nu s-au prezentat. Aici media maximă a fost de 7,33.
Promovabilitate de doar 3,86% a fost înregistrată la Grupul Şcolar Feldru, unde din cei 252 candidaţi la bacalaureat au reuşit să ia examenul doar 9, în timp ce 225 au fost respinşi, iar 18 nu s-au prezentat. Cea mai mare medie a fost de 8,00.
La Grupul Şcolar din Căianu Mic rata de promovabilitate este de peste 52 la sută, media cea mai mare fiind de 8,28. Astfel, din cei 36 de candidaţi au fost respinşi 17, iar 19 au trecut.
Doar 18,97% promovabilitate a fost înregistrată la Grupul Şcolar Maieru, unde din cei 243 absolvenţi înscrişi la bacalaureat au trecut doar 44, iar 10 au renunţat să se mai prezinte. Cea mai mare medie obţinută aici a fost de 7,38.
La Grupul Şcolar de Servicii Bistriţa au fost înscrişi la bacalaureat 34 de candidaţi, însă doar unul a reuşit să promoveze, cu media 6,18. La Grupul Şcolar Economic din Năsăud, din cei 149 de elevi au luat notă de trecere doar 79, un elev a lipsit şi un altul a fost eliminat pentru că a copiat.
Acesta a fost surprins de supraveghetori trăgând cu ochiul la telefonul mobil, prin intermediul căruia, propria dirigintă, profesoară de ştiinţe economice, îi transmitea prin SMS modul în care trebuie rezolvate subiectele de la proba de matematică. Drept urmare, elevul a fost eliminat din examen, iar telefonul i-a fost reţinut. Potrivit noilor reguli ale examenului de Bacalaureat, elevii prinşi fraudând sau încercând să fraudeze nu au dreptul să se înscrie în următoarele două sesiuni ale bacalaureatului, tânărul ratând astfel admiterea la facultate atât în acest an, cât şi în vara anului viitor.
În ceea ce priveşte numele profesoarei care „l-a ajutat”, acesta rămâne deocamdată un mister, întrucât conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud nu vrea încă să îl facă public. Poliţia s-a autosesizat în urma articolelor apărute în mass-media şi a intrat pe fir, urmând să stabilească cui îi aparţine numărul de telefon de pe care erau trimise mesajele.

Situaţie dezastruoasă în toată ţara

La nivel naţional, bacalaureatul de anul acesta a fost unul dintre cele mai dure, cu note foarte mici şi procente scăzute de promovabilitate.
În 23 de licee, niciun elev nu a promovat examenul. La Liceul Agricol din Halânga, judeţul Mehedinţi, din cei 150 de elevi care au susţinut examenul, niciunul nu a promovat, cei mai mulţi obţinând note între 1 şi 3. La Liceul Energetic din Timişoara un singur candidat a reuşit să promoveze bacul, iar la Electrotimiş doi elevi au obţinut nota finală peste 6.
De asemenea, la Grupul Şcolar Auto din Drobeta Turnu Severin niciun elev nu a luat Bac-ul, situaţia fiind identică şi la Grupul Şcolar din Călugăreni, judeţul Giurgiu.
Pe de altă parte, 65 de elevi din întreaga ţară au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an. Cele mai multe note maxime s-au luat în judeţul Dolj, de unde provin 10 dintre cei 65 de elevi.
Judeţele care au obţinut cele mai bune rezultate la Bacalaureat 2011 sunt Suceava, cu o promovabilitate de 65,03%, Harghita (64,03%) şi Constanţa (57,6%). La polul opus se află judeţele Timiş (promovabilitatea la bacalaureat este de 31,79 la sută, cea mai mică din ultimii 20 de an), Vrancea, cu doar 38,73 la sută, Hunedoara cu 38,36 la sută, Gorj cu 34,94 la sută, Dolj cu 39,74 la sută şi Dâmboviţa cu 35 la sută.

Iulia Bartha


Dosar înaintat procurorilor


Înainte de închiderea ediţiei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii măsurile luate în cazul profesoarei implicată în cazul de fraudă de la Năsăud. Chiar dacă nimeni nu recunoaşte oficial, surse ale Gazetei de Bistriţa au dezvăluit că ar fi vorba de Camelia Buhai.
„În cadrul cercetărilor efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor ca urmare a sesizării primite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, privind incidentul din timpul probei de matematică din cadrul examenului de bacalaureat, pe baza materialului administrat, a fost înregistrat un dosar de cercetare penală faţă de C.B. de 29 ani, profesoară, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă prevăzută de art. 12 al. 1 din Legea nr. 78/2000”, spune Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de declinare a competenţei, deoarece, potrivit legii, competenţa de cercetare pentru astfel de fapte revine procurorului.
Inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Marc, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că instituţia pe care o conduce aşteaptă o concluzie clară din partea procurorilor, iar dacă aceştia demonstrează că profesoara este vinovată, aceasta riscă chiar şi excluderea din învăţământ.
Cea despre care se spune că ar fi cercetată de procurori, Camelia Buhai, a declarat pentru Adevărul, ediţia de Bistriţa, că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. „Nu am participat anul acesta la Bacalaureat. Nu înţeleg de ce toţi mă acuză. Nu am făcut nimic. Nu aş putea face nimic de acest gen”, a afirmat profesoara.

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (23 voturi)



Imagini:


Colegiul_national_liviu_rebreanu_thumb Colegiul_national_george_cosbuc_nasaud_thumb Vasile_marc_1_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 484 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria