Creţu nu s-a lăsat!

Artileria_grea_gloria_top

Gloria ia 20 de miliarde în doi timpi şi trei mişcări

Gloria Bistriţa a primit banii municipalităţii şi primarul Creţu bifează astfel încă o victorie în faţa opoziţiei. În mai puţin de o săptămână, consilierii locali s-au sucit brusc şi au acordat finanţarea mult dorită.
Banii vor intra în conturile Gloriei în două tranşe, iar Pădureanu trebuie să prezinte rapoarte pentru reducerea cheltuielilor în sezonul 2011-2012, sezon în care Gloria va juca în liga secundă.

Consilierii locali au dat bani Gloriei, la câteva zile după ce s-au împotrivit acestui demers.
Într-o singură zi, Gloria a încercat să pună mâna pe 20 de miliarde. A depus documentele în 21 iulie, s-a întrunit şedinţa de Consiliu Local imediat, dar proiectul nu a trecut de voturile aleşilor locali. Supărat că nu poate să dea bani colegului de partid Jean Pădureanu, primarul Creţu s-a jurat că face el să fie bine şi aşteaptă culoar favorabil pentru o nouă şedinţă.

Gloria impresionează până la lacrimi şi face rost de 20 de miliarde de la primărie


Primarul Ovidiu Creţu a organizat o şedinţă extraordinară pentru a vira legal banii în conturile Gloriei. Consilierii locali s-au întrunit şi au dezbătut subiectul fierbinte, dar lupii tineri din Consiliul Local s-au opus vehement acestui proiect. Liberalii Andrei Rusu şi Viorica Calo au votat împotrivă, democrat-liberalii Gabriel Cordovan şi Florin Săsărman, de asemenea. Ilyes Istvan, reprezentantul UDMR, a votat şi el împotrivă, iar proiectul de finanţare a Gloriei nu a trecut, deşi mai lipsea un singur vot. Fără o bază legală, majoritatea confortabilă a lui Creţu nu a putut transfera banii în conturile Gloriei.
„Proiectul va intra pe ordinea de zi până va fi votat”, a spus primarul după şedinţa extraordinară. Zis şi făcut!
La numai o săptămână, aleşii locali au aprobat finanţarea Gloriei şi au alocat 10 miliarde de lei vechi dintr-un şut. Pentru diferenţa de până la 20 miliarde, adică restul de 10 miliarde, clubul bistriţean trebuie să prezinte situaţia financiară a Gloriei Bistriţa, organigrama redusă, în urma retrogradării şi reducerea cheltuielilor pentru sezonul viitor, balanţa contabilă până în 31 august, un program de marketing specific activităţii sportive care să conducă la un volum de venituri proprii maximalizat.
După ce va prezenta aceste documente Biroului de Audit din cadrul primăriei se va decide dacă se acordă diferenţa de 10 miliarde promisă.

Politicienii fac front comun pentru salvarea Gloriei

După retrogradarea echipei, politicienii bistriţeni au sărit şi ei în apărarea grupării din Parcul Municipal. Liderul PRM BN, Aurel Rus, cere salvarea retrogradatei.
„Este foarte adevărat că 20 de miliarde de lei sunt bine veniţi şi în alte acţiuni, dar echipa emblematică de fotbal a Bistriţei nu trebuie abandonată. Se pare că, dacă acest ajutor promis odată, era şi acordat, situaţia clubului ar fi fost alta”, se arată într-un comunicat al PRM.

Au avut „tupeul” să spună NU Gloriei

Consilierii care nu au susţinut cu votul finanţarea Gloriei, în ultima şedinţă ordinară a Consiliului local, au fost democrat-liberalii Gabriel Cordovan, Cornel Ilieşi şi Alin Seserman, care au preferat să se abţină. Illyesi Istvan (UDMR) a fost împotriva acestui proiect, care oricum a întrunit majoritatea voturilor. Finanţarea Gloriei a trecut lejer cu 16 voturi pentru, deşi avea nevoie doar de 11 voturi favorabile din cei 21 de consilieri locali (7 PSD, 5 PNL, 8 PDL şi unul UDMR).
Aflat în opoziţie, grupul PDL nu a votat în bloc, ci fiecare după plăcerea inimii. În afara celor trei răzvrătiţi, portocaliii au fost pentru susţinerea echipei, deşi proiectele iniţiate de Creţu au fost periodic şicanate de democrat-liberali. Şi liberalii au votat pentru, dar doar după ce viceprimarul Andrei Rusu a impus anumite condiţii. Iniţiativa Gloriei de a pune mâna pe bani a fost condiţionată de prezentarea măsurilor de austeritate şi reducerea cheltuielilor.   
„Gloria s-a obişnuit să primească sume mari, dar consider că 10 miliarde ar fi de ajuns pentru un sezon, de aceea m-am abţinut de la vot”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, consilierul democrat-liberal Alin Seserman.  
Istvan Illyes nu a fost de asemenea de acord cu finanţarea echipei. „Am fost la un singur meci de fotbal, în anii 80 când a jucat România Ungaria, de atunci nu am călcat pe stadion. Ceea ce vrea Gloria nu este corect adică cer bani, dar nu prezinţi niciun document, niciun contract să arăţi pe ce s-au  dat banii. Oficialii vin, nu zi nimic şi aşteaptă să primeacă miliarde. Aşa ceva nu se poate”, a motivat reprezentantul UDMR.
Obiectivele principale pe care Clubul Gloria Bistriţa va trebui să le îndeplinească sunt: reformarea echipei reprezentative a clubului si promovarea a cel puţin 4-5 jucători din pepiniera proprie.
Cunoscută iubitorilor de fotbal din ţară şi străinătate prin rezultate remarcabile obţinute de-a lungul timpului, echipa de fotbal „Gloria Bistriţa” susţine şi dezvoltă activitatea fotbalistică din municipiu prin promovarea acestui sport reprezentând, totodată, municipiul Bistriţa în competiţii naţionale şi internaţionale de prestigiu. Menţinerea echipei în formă bună, în vederea obţinerii de performanţe, necesită costuri financiare ridicate, imposibil de suportat în totalitate de club. Cu aceste argumente, oficialii Gloriei au convins aleşii locali şi au obţinut 20 de miliarde.

Banii publici, la modă pentru finanţarea echipelor de fotbal


Primăriile din judeţ finanţează evoluţia echipelor în ligile în care evoluează. Primarii din localitate sunt cei care susţin cheltuielile legate de club, pe toată durata unui campionat. Dacă în campionatele judeţene vorbim de sume mici, lucrurile se complică la echipele cu pretenţii. Poli Timişoara a încasat 100 de miliarde de lei vechi în sezonul trecut, Universitatea şi CFR Cluj sunt susţinute de la bugetele locale cu un milion de lei noi fiecare. FCM Târgu Mureş primeşte 90 de miliarde, exclusiv de la bugetul local.
Pe lângă aceste sume, finanţarea Gloriei pare „un mizilic” de vreo 20 de miliarde. Chiar şi aşa, Jean Pădureanu trebuie să justifice fiecare leuţ şi să facă Gloria să zbârnâie dacă vrea să primească şi diferenţa de 10 miliarde de lei vechi.

Cosmin Botezat
cosmin@gazetadebistrita.ro


Scorul actual:
2.8/5 Stele. (12 voturi)



Imagini:


Artileria_grea_gloria_thumb Consilieri_locali_2_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 422 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria