Liberalul Andrei Rusu este decis să demisioneze din funcţie

Andrei_rusu_1_top

Viceprimarul liberal al municipiului Bistriţa, Andrei Rusu, este decis să renunţe la funcţie în cazul în care în maxim două luni de zile nu poate să demareze niciunul dintre obiectivele pe care şi le-a propus.
Din punctul său personal de vedere, USL nu funcţionează la Bistriţa decât teoretic.

Andrei Rusu a preluat funcţia de viceprimar al municipiului Bistriţa în luna mai anul acesta, el înlocuindu-l pe colegul său de partid, Florin Găurean. Deşi s-a produs doar anul acesta, rocada a fost pregătită de conducerea PNL BN încă din toamna anului trecut.
Ideea de bază a fost de a-l pregăti pe Rusu pentru cursa electorală din 2012, în vederea cuceririi fotoliului de primar al Bistriţei. Însă nu a fost să fie, deoarece între timp s-a constituit alianţa dintre liberali şi sociali-democraţi, renumita Uniune Social Liberală (USL), iar în urma sondajelor de opinie efectuate şi de o parte şi de alta, a reieşit că favoritul bistriţenilor la primărie rămâne totuşi actualul primar, Ovidiu Creţu, omul PSD. Prin urmare, Andrei Rusu rămâne doar o rezervă pentru cursa electorală şi asta doar dacă s-ar rupe eventual USL şi, prin urmare PNL ar avea candidat separat de PSD pentru Primăria Bistriţa.

Critici peste critici la adresa lui Creţu

La nicio lună de la preluarea funcţiei de viceprimar, contrar tuturor aşteptărilor, liberalul Andrei Rusu şi-a declarat public nemulţumirile sale vizavi de relaţia pe care o are cu primarul Ovidiu Creţu, dar şi vizavi de stadiul în care se află anumite proiecte promovate de municipalitate. Printre proiectele criticate se numără şi parcul de joacă de la Casa Albă de pe Panait Cerna, despre care Andrei Rusu a spus că este doar un strop într-o băltoacă şi că se putea face mult mai mult. „Proiectul putea fi gândit altfel, se putea face mult mai mult pentru că spaţiul respectiv permitea asta. În momentul de faţă lucrările sunt într-un stadiu avansat, a început deja montarea mobilierului în zonă”, a declarat Andrei Rusu, în legătură cu acest proiect, în cadrul unei conferinţe de presă a Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud.
Tot atunci, liberalul s-a plâns că nu are nicio pârghie de control în Direcţia de Patrimoniu, Direcţia Tehnică şi Direcţia de Servicii Sociale, la care a fost delegat.
Nu mult după aceste declaraţii, lui Andrei Rusu i-au fost retrase de către primarul Ovidiu Creţu atribuţiile de coordonare a Direcţiei Tehnice din cadrul municipalităţii.

Rusu spune că vrea să facă ceva pentru oraş


Retragerea şi piedicile puse de primarul Creţu lui Andrei Rusu nu l-au împiedicat însă pe acesta să îşi exprime mai departe public durerile faţă de actul de administraţie. Dar a ajuns foarte repede la concluzia că ar fi mai bine să se retragă din funcţie, asta în cazul în care în maxim două luni de zile nu poate demara nimic din ceea ce şi-a propus.
„Nu sunt supărat pe domnul primar. Dumnealui este primar, eu sunt viceprimar, dar iau în considerare şi varianta asta, fiindcă eu am alte obiective şi mi-am stabilit alte priorităţi când am hotărât să vin în administraţie. Cred că pot să fac ceva în administraţie pentru oraşul ăsta, dar dacă voi constata în viitorul foarte apropiat că nu pot să demarez niciun proiect, că nu pot să realizez nimic pentru oraş... aşa sunt eu, dacă nu pot să fac ceva pentru oraş, mai bine mă las. Viitorul foarte apropiat înseamnă maxim două luni de zile”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, viceprimarul Andrei Rusu.

Beţe-n roate pentru voturile din 2012


Viceprimarul liberal susţine că printre proiectele pe care le consideră prioritare se află şi asigurarea unor locuinţe modulare pentru locuitorii cu probleme sociale din municipiu, care în prezent locuiesc mai ales în imobilele din Centru vechi al Bistriţei. Aceştia vor fi nevoiţi în curând să plece din această zonă, întrucât cele mai multe clădiri au fost retrocedate foştilor proprietari, iar cele care aparţin municipalităţii vor fi reabilitate cândva. Deşi proiectul a fost pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului municipal, acesta a fost retras de viceprimarul Rusu pentru a mai lămuri anumite chestiuni de ordin tehnic.
„Am promovat pe ordinea de zi (n. r. – este vorba de ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Bistriţa care a avut loc joi, 28 iulie.) şi proiectul care se referă la locuinţele modulare, necesitate care rezolvă cred eu o problemă imediată a oraşului, fie că ne place, fie că nu ne place, fiindcă astfel s-ar rezolva o locuinţă pentru familiile nevoiaşe care locuiesc în special în Centrul vechi. Am insistat de mai mult timp pentru modernizarea infrastructurii stradale în oraş care jumătate din ea înseamnă străzi din pământ şi pietruite, iar în acest sens nu s-a făcut decât foarte puţin, aproape nimic până la ora actuală... Mai sunt multe probleme, dar acuma nu cred că este cazul să le înşir pe toate pe cele pe care mi le-am propus. Nu reuşim să demarăm niciunul”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Andrei Rusu.
Însă neoficial, în culise se vorbeşte că social-democraţii nu prea agreează acest proiect, întrucât aduce un plus în ochii electoratului pentru liberali, iar lupta pentru locurile din Consiliul local sau pentru funcţiile de viceprimari este o altă poveste, care nu mai ţine de aliaţii din USL. Într-un cuvânt, fiecare e cu bătălia lui.
„Dânsul a motivat că în organismele interne din cadrul primăriei, pe proiectul cu Wonderlandul în special, pârtia de schi, şi cu proiectul cu fântâna arteziană din Ştefan cel Mare am avut o poziţie favorabilă, respectiv în consiliul tehnico-economic din cadrul primăriei, iar în şedinţa de consiliu local eu m-am abţinut la vot. Ceea ce mie nu mi se pare un lucru firesc, fiindcă o analiza internă este în cadrul primăriei şi alta este votul politic în consiliul local. Asta a fost motivaţia oficială pentru care mi se suspendă dreptul de a coordona Direcţia tehnică din cadrul primăriei”, susţine viceprimarul Rusu.

Fiecare cu strategia lui

Deşi nu este recunoscut în mod oficial, la nivelul USL BN există încă multe probleme. Chiar şi Andrei Rusu, exprimând un punct de vedere pur personal, susţine acest lucru, şi chiar spune că la Bistriţa această alianţă nu există.
„Nu vreau să fac declaraţii tranşante, fiindcă pe urmă se interpretează. Dar din punctul meu de vedere personal Uniunea Social Liberală nu există la Bistriţa, în acest moment. Mai ales dacă ţinem cont de voturile din şedinţa de consiliu de ieri (n. r. – şedinţa de Consiliu local din 28 iulie) din care se vede clar că a existat o alianţă între consilierii PSD şi PDL pentru anumite proiecte de hotărâre, inclusiv la rectificarea de buget. Însă vedeţi dumneavoastră, părerea mea contează prea puţin poate, dar noi liberalii vrem ca această alianţă să continue şi să-şi atingă obiectivele pentru care a fost înfiinţată. Dar pentru asta trebuie să fie doi parteneri – PNL Bistriţa este un partener, nu ştiu însă dacă putem găsi celălalt partener”, a declarat Andrei Rusu.
El a explicat şi motivul pentru care, PSD nu este în opinia sa un partener de alianţă. „Odată ce au avut alt punct de vedere faţă de unele propuneri ale noastre, odată ce nu ne implică în actul de administrare al oraşului în niciun fel, nici prin viceprimarul pe care îl avem, respectiv eu, şi nici prin proiectele pe care le demarăm noi, cred că lucrurile sunt evidente. Au o altă strategie, probabil”, a mai spus viceprimarul Andrei Rusu.

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (15 voturi)



Imagini:


Andrei_rusu_1_thumb Primaria_bistrita_2b_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Ioan Oltean Liviu Rusu



Articol vizualizat de 501 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria