Operaţiunea statuia, moftul lui Creţu costă un miliard de lei vechi

Panteonul_top

Primarul Ovidiu Creţu mută statuile din Bistriţa şi le găseşte noi locaţii, după bunul său plac. Operaţiunea este destul de costisitoare şi se ridică la aproape un miliard de lei.
Bustul lui Liviu Rebreanu, statuia lui Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie şi bustul lui Petru Rareş vor fi mutate, treptat în noi locaţii, din moftul primarului. Toate aceste manevre fac parte din planul de dezvoltare şi înfrumuseţare a Bistriţei pe care l-a gândit primarul Ovidiu Creţu, împreună cu specialiştii din Urbanism.  

Pentru mutarea a trei statui din Bistriţa, primăria plăteşte un miliard de lei vechi. Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost realizată de sculptorul Mircea Mocanu, statuie pe care Creţu vrea să o mute în Piaţa Unirii şi astfel în 24 ianuarie, Hora Unirii va fi jucată de politicieni în Piaţa din zona Bisericii de la Coroana.
De altfel, întreaga zonă va fi regândită. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de majoritatea consilierilor locali şi primăria speră să atragă noi fonduri europene pentru dezvoltarea şi reconfigurarea Pieţei Unirii.
Numai dotările pentru această zonă depăşesc şapte miliarde de lei vechi, adică zece milioane de lei vechi pentru o bancă sau cinci milioane (tot vechi) pentru un coş de gunoi. Valorile sunt doar estimative şi costul exact se va stabili în urma unor licitaţii.  

Terase şi baruri, în spatele bisericii de la Coroana


Conform Planului Urbanistic Zonal, în spatele Bisericii Minorite, cel mai vechi monument din oraş, se vor amplasa terase. Gardurile vor fi dărâmate şi astfel biserica va rămâne în mijlocul piaţetei. Un luciu de apă şi un amfiteatru se vor realiza în capătul dinspre Pietonal. Conform documentaţiei, Panteonul realizat de preotul Nicolae Feier va fi desfiinţat. De asemenea, şi toaletele publice vor dispărea.
Parcarea din zona Pietonalului va fi desfiinţată şi una nouă va fi construită în apropierea BCR. Iniţiativa este programată pentru anul 2012. Documentaţia a fost aprobată de majoritatea consilierilor locali.
50 de miliarde ar costa amenajarea Pieţei Unirii. Acest proiect se va realiza din finanţare europeană, tocmai de aceea municipalitatea a realizat documentaţia. Bustul lui Liviu Rebreanu existent în piaţetă a fost deja mutat în incinta Colegiului cu acelaşi nume şi a fost inaugurat când instituţia a împlinit 100 de ani.    

Monumentul Eroilor, la loc de cinste. Bustul lui Petru Rareş zace printre gunoaiele primăriei


Bustul domnitorului Petru Rareş a fost luat din piaţa cu acelaşi nume cu intenţia de a fi amplasat în curtea Şcolii Generale numărul 4, care şi-a schimbat denumirea. Dar nu a mai ajuns în incinta şcolii, şi bustul domnitorului zace acum în curtea Direcţiei de Servicii Publicea Primăriei Bistriţa, până când autorităţile locale vor decide ce fac cu lucrarea de artă.
Monumentul Eroilor este singurul monument finalizat în timpul mandatului lui Creţu. Investiţia a costat 10 miliarde de lei vechi şi a fost realizată de sculptorul Mircea Spătaru, care a încasat un miliard de lei vechi pentru ideile sale. Monumentul, mult contestat de unii şi lăudat de alţii, reprezintă o lumânare pe care sunt inscripţionate diverse nume ale eroilor căzuţi pentru libertate. Lucrarea s-a realizat timp de trei ani, este din bronz masiv şi cântăreşte 14 tone. Creaţia a fost selectată în urma unui concurs de idei la care au participat mai mulţi sculptori. Alexandru Gavrilaşi a câştigat locul doi şi a propus un ansamblu realizat in piatră şi bronz care costa aproximativ opt miliarde de lei vechi.
Sculptorul Mircea Spătaru îşi argumentează lucrarea ca metaforă a monumentului eroilor prin următoarele cuvinte: „Iconic, semnul pe care îl propun, este forma cea mai înaltă de simbolizare spaţio - temporală, accesibilă, în mod direct şi complet, spiritelor celor mai simple”.

Statuia lui Coşbuc se mută din Parc, iar „Eroii” de la Lamă dispar


Statuia poetului George Coşbuc ar putea fi mutată şi ea câţiva metri mai încolo, în faţa Centrului Cultural Municipal, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a parcului, care vor încep în această toamnă.
De asemenea, Primăria Bistriţa intenţionează să modernizeze părculeţul din zona Lamă şi a comanda un Plan Urbanistic de Detaliu care a fost întocmit de firma Arhi Beast din Cluj. Prin aceste lucrări de modernizare se doreşte acordarea unui plus de valoare spaţiului pietonal încadrat de Bulevardul Andrei Mureşanu şi blocul Lama. Consilierii locali au susţinut acest proiect şi în scurt timp vor demara lucrările de peisagistică. Spaţiul verde se va extinde, se vor planta arbori, iar aleile vor fi pavate şi reconfigurate, iar terasele vor fi modernizate.    
După reamenajarea zonei din faţa blocului Lamă, Monumentul Eroilor amplasat în această zonă va dispărea. Acolo se vor reamenaja aleile şi se va construi o fântână arteziană.

Visele lui Creţu, finanţate din bani publici

Anual, municipalitatea cheltuieşte miliarde pentru documente, iar firmele de profil nu au decât să se bucure de modul în care primăria dă liber la aceste investiţii. Rămâne de văzut dacă municipalitatea dispune de fonduri pentru finalizarea acestor lucrări pentru care s-au alocat bani frumoşi de la bugetul local, fiindcă în majoritatea cazurilor nu există investitori. Cei care au dat comandă pentru aceste documente cred că hârtiile sunt absolut necesare pentru că astfel se pot afla costurile reale ale investiţiei. Aceste cheltuieli sunt perfect justificate în calculele primarului Creţu, deoarece reprezintă cheia de succes a Bistriţei europene - dacă se deschid finanţări, municipiul va putea solicita bani europeni pentru aceste proiecte. Practic acesta ar fi raţionamentul pentru care primăria sparge anual banii pe Planuri Urbanistice şi documentaţii tehnico – economice. Totuşi, aceste proiecte se bazează pe o finanţare fictivă şi bugetul este sărăcit de astfel de proiecte. De menţionat că până acum niciun PUZ nu a fost folosit pentru finalizarea vreunei investiţii şi toate sunt ţinute la sertar, în aşteptarea finanţărilor nerambursabile sau a investitorilor care nu se prea se înghesuie.  
În schimb, pentru mutarea statuilor nu a fost nevoie de nicio documentaţie, ci simpla comandă a primarului a făcut ca acestea să fie mutate, pe diverse raţionamente.

Cosmin Botezat
cosmin@gazetdebistrita.ro




Scorul actual:
2.7/5 Stele. (15 voturi)



Imagini:


Panteonul_thumb Bust_rebreanu_thumb Bust_rebreanu___profil_thumb Bust_cuza_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 384 ori



Comentarii

Rody a postat la 10-09-2011 00:10
Un plan "gandit" de o minte bolnava. Un individ fara judecata mutileaza un oras multisecular precum Bistrita. Mutarea statuilor din Bistrita seamana cu mutarea bisericilor din Bucuresti de catre Ceausescu. La fel ca Ceausescu, individul de la Bistrita e pus si pe demalari. Ma refer la Piata Unirii unde vrea sa demoleze imprejmuirea fostei manastiri a minoritilor pentru a amplasa in jurul bisericii carciumi. Chiar atata nesimtire. Asta mai lipseste Bistritei. In rest are de toate. Cum sa reconfigurezi o piata care vine din istorie pana la noi. Forma triunghiulara a pietei din fata fostei manastiri franciscane (Piata Unirii) este identica- tot ca forma triunghiulara- cu piateta din fata fostei manastiri dominicane. Ele au scapat de furia comunistilor, s-au pastrat pana acum si nu trebuie lasate prada unor indivizi fara cultura si fara judecata.
George a postat la 26-08-2011 20:02
Nebunia cu statuile a inceput cand acest primar mediocru a inlaturat bustul lui Petru Rares din piata cu acelasi nume pentru a pune in locul lui o lumanare. Apoi a mutat bustul marelui scriitor Liviu Rebreanu dintr-un loc public- Piata Unirii in curtea liceului unde nu-l vede nimeni. Pe locul din Piata Unirii ramas liber vrea sa mute bustul lui A.I.Cuza din fata Inspectoratului Judetean de Politie. Primarul nu stie ca Piata Unirii din Bistrita nu are nici o legatura cu A.I.Cuza, ci cu marea unire de la 1 decembrie 1918, cand de aici a plecat o delegatie locala de unionisti la Alba Iulia. Cu aceste tampenii Bistrita ajunge de rasul lumii cu statuia lui Petru Rares pe str. Andrei Muresanu, precum Caracalul cu inchisoarea pe str. Libertatii. Cu asemenea primar dus cu pluta multi ani deacum incolo vor trebui corectate prostiile pe care le face. Noroc ca nu mai are pre mult timp.
Jon a postat la 11-08-2011 00:51
Primarul asta nu-i intreg la minte. Nu trebuie lasat sa-si faca de cap ca nu-i pe mosia lui taica-su. De ce sa distruga ceva gata facut ca sa faca altceva dupa mintea lui bolnava. Ma refer la "panteonul bistritenilor" care este o lucrare de arta monumentala reusita. Nu trebuie distrusa nici imprejmuirea bisericii de la Coroana care totusi protejeaza aceasta incinta sacra. Nu-i destul ca regimul comunist a ascuns-o in spatele unui bloc? Acum un alt neispravit vrea s-o expuna unor raufacatori. Opriti-l! La fel mutarea statuilor nu este o practica buna, cu toate ca unele sunt plasate total aiurea. Ma refer la bustul lui Eminescu, lucrare care trebuia pusa chiar in piata Eminescu si nu in piateta din spatele "sandramalei" ce putea fi un palat al culturii la Bistrita.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria