Pe primul semestru, 300.000 de lei pentru deputatii bistriteni

Ioan_botis_top

Bani de lefuri şi cabinete!


Cheltuielile parlamentarilor români pot fi descifrate acum mai greu, întrucât pe site-ul Camerei Deputaţilor majoritatea acestora sunt prezentate sub forma unor sume totale şi nu per fiecare deputat în parte.
Cât cheltuieşte fiecare deputat în parte ştim doar din punctul de vedere al salariilor pe care aceştia le încasează şi putem să deducem cu aproximaţie sumele primite pentru cabinetele parlamentare, acestea fiind prezentate în funcţie de colegiile pe care le reprezintă.


Dacă în anii trecuţi pe site-ul Camerei Deputaţilor erau prezentate cheltuielile fiecărui deputat în parte, acum nu mai este aşa. Multe dintre sumele pe care fiecare deputat le încasează pentru diversele cheltuieli mai mult sau mai puţin necesare activităţii de ales al neamului sunt acum trecute la grămadă. Se poate vedea doar suma totală cheltuită într-o lună de Camera Deputaţilor.



Lipsă de transparenţă


Astfel, sumele cheltuite de Camera Deputaţilor pentru plata diurnei variază. Potrivit prevederilor art. 40, al (1) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor „Deputaţii şi senatorii prezenţi la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în Bucureşti, primesc o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din îndemnizaţia lunară prevăzută pentru deputat sau senator”, iar alineatul (3) prevede că „De aceeaşi diurnă şi ... beneficiază deputaţii şi senatorii care:
a.    efectuează deplasări în ţară din însărcinarea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau al Senatului, a birourilor permanente ale celor două Camere, a birourilor comisiilor permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare;
b.    nu domiciliază în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, pe timpul deplasării în aceste circumscripţii, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului;
c.    se deplasează în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, în alta localitate decât cea de domiciliu, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului”.
Conform informaţiilor existente pe site-ul Camerei deputaţilor, în vederea plăţii diurnei pentru deplasare la lucrările Parlamentului, au fost cheltuite următoarele sume: ianuarie – 91.881 lei, februarie – 470.932 lei, martie – 401.989 lei, aprilie – 402.268 lei, mai – 529.545 lei, iunie – 505.362 lei.
Cât priveşte diurna pentru deplasările în circumscripţiile electorale, sumele lunare decontate de aleşii din Camera Deputaţilor se prezintă: ianuarie – 292.457 lei, februarie – 233.409 lei, martie – 282.293 lei, aprilie – 308.308 lei, mai – 227.601 lei şi în iunie – 236.676 lei.
Tot de la Camera Deputaţilor sunt decontate sumele necesare pentru plata cazării aleşilor în Capitală pe perioada exercitării mandatului, dar şi dacă aceştia efectuează deplasări în teritoriu şi au nevoie acolo de cazare. Astfel, suma totală cheltuită în cele şase luni în acest sens se ridică la 8.534.772 lei, adică aproximativ două milioane de euro.
De asemenea, cheltuielile cu transportul deputaţilor în teritoriu în circumscripţiile electorale, dar şi deplasările în ţară în interes de serviciu, sunt suportate tot de către Camera Deputaţilor. La acest capitol, în primele şase luni ale acestui an s-au cheltuit 2.747.594 lei, adică aproximativ 639.000 de euro.
Şi pentru că acţionează tot în interes de serviciu, deputaţilor li se decontează şi convorbirile de telefonie mobilă, care au costat Camera Deputaţilor 170.810 lei, adică aproape 40.000 de euro pentru primele şase ale anului.
La toate acestea enumerate mai sus se adaugă şi cheltuielile efectuate cu delegaţiile Camerei Deputaţilor trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, sumă care ajunge la câteva sute de mii de lei.
Dar să vedem ce sume au încasat în prima jumătate a acestui an fiecare deputat bistriţean – salarii şi cheltuielile pentru cabinetele parlamentare, conform documentelor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor pentru fiecare ales în parte, excluzând, evident, ceea ce apare la comun.


Ioan Botiş – 55.993 lei


Ioan Nelu Botiş - PDL, deputat în Colegiu 1 – Bistriţa şi-a încasat îndemnizaţia de deputat doar începând cu luna aprilie, în primele două luni ale anului el ocupând funcţia de ministru al Muncii. Astfel în luna aprilie, când s-au încasat banii aferenţi lunii martie, Ioan Nelu Botiş a primit doar o sumă parţială, funcţie de perioada în care a activat efectiv la Camera Deputaţilor, respectiv 1.293 lei În schimb, în lunile mai şi iunie deputatul bistriţean şi-a încasat îndemnizaţiile în întregime, respectiv câte 4.232 lei lunar. Suma totală este de 9.757 lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu biroul său parlamentar, Ioan Botiş a decontat în cele şase luni de la Camera Deputaţilor 20.928 lei pentru „cheltuieli de personal”, o medie lunară de aproximativ 3.500 lei, plus încă 25.308 lei pentru „cheltuieli pentru bunuri şi servicii”, de unde rezultă o medie lunară 4.200 lei.


Radu Moldovan – 74.249 lei


Emil Radu Moldovan - PSD, deputat în Colegiul 2 Beclean, a încasat în primele şase luni ale acestui în total 25.392 lei, adică 4.232 lei lunar drept îndemnizaţie de parlamentar.
Pentru întreţinerea cabinetului său de parlamentar, alesul social-democrat a decontat de la Camera Deputaţilor 22.219 lei pentru cheltuielile de personal aferente primelor şase luni ale anului (în medie 3.700 lei lunar), plus încă 26.638 lei, bani necesari pentru cheltuieli pentru bunuri şi servicii, media lunară fiind de aproximativ 4.300 lei.


Ioan Oltean – 81.657 lei


Democrat-liberalul Ioan Oltean, deputat în Colegiu 2 Năsăud – Valea Someşului, a încasat în fiecare lună o îndemnizaţie de 4.914 lei. În total, în primele şase luni ale acestui an deputatul Oltean a înregistrat un venit salarial net în valoare de 29.484 lei.
La capitolul întreţinere cabinete parlamentare, deputatul democrat-liberal a decontat de la Camera Deputaţilor 27.102 lei pentru „cheltuieli de personal”, suma fiind una fixă în fiecare lună, de 4.517 lei. De asemenea, pentru cheltuielile bunuri şi servicii, Ioan Oltean a decontat de la Camera Deputaţilor o sumă totală de 25.071 lei, aferentă primelor şase luni din acest an, în medie aproximativ 4.100 lei lunar.


Ioan Ţintean – 77.960 lei


Deputatul liberal Ioan Ţintean, reprezentantul Colegiului 4 Valea Bârgăului în Parlamentul României, a încasat o îndemnizaţie lunară în sumă de 4.232 lei. În total, în prima jumătate a acestui an deputatul liberal a avut un venit similar cu al colegului său de alianţă Radu Moldovan, mai precis 25.392 lei.
În ceea ce priveşte întreţinerea cabinetului său parlamentar, Ioan Ţintean a decontat pentru cheltuielile de personal suma cea mai mare în raport cu colegii săi bistriţeni de la Camera Deputaţilor. Astfel, în fiecare lună, deputatul liberal a încasat câte 4.783 lei, totalul pe primele şase luni fiind de 28.698 lei, bani necesari pentru plata salariilor angajaţilor săi de la cabinet. În schimb, pentru cheltuielile de bunuri şi servicii, Ioan Ţintean e decontat suma de 23.870 lei, media lunară fiind de circa 3.980 lei.


Liana Mureşan





Scorul actual:
3.2/5 Stele. (17 voturi)



Imagini:


Ioan_botis_thumb Radu_moldovan_4_thumb Ioan_oltean_thumb Ioan_tintean_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita



Articol vizualizat de 241 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria