Aquabis ridică din umeri!

Ioan_sandru_top

Ca să aibă presiune la apă, bistriţenii trebuie să aştepte finalizarea Programului ISPA

Câţiva proprietari de apartamente dintr-un bloc de pe strada Av. M Berbecariu se plâng de luni de zile că nu au presiunea necesară pentru ca apa să ajungă la etajele superioare, în special la orele de vârf. Oamenii au sesizat de nenumărate ori societatea care administrează alimentarea şi distribuţia apei potabile în municipiu şi judeţ – SC. Aquabis SA.
Conducerea societăţii ridică nepăsătoare din umeri şi pasează răspunderea spre cel care a vândut oamenilor apartamentele şi care de altfel mai deţine câteva în imobilul respectiv.

Situaţia locatarilor din Blocul nr 1, sc. 1, de pe strada Av. M. Berbecariu din municipiul Bistriţa trenează de câteva luni de zile, aproximativ din luna mai, în ceea ce priveşte furnizarea apei la presiunea necesară, astfel încât oamenii să poată şi beneficia de ea. Proprietarii a cel puţin zece apartamente, situate la etajele superioare ale imobilului, se plâng de faptul că nu au apă la robinete, mai ales când consumul pe coloană este unul mare la orele de vârf. Menţionăm că blocul are şapte etaje plus mansardă.
Din cauză că sesizările înaintate conducerii SC Aquabis SA nu au primit un răspuns satisfăcător, oamenii au apelat şi la mass media bistriţene, cu atât mai mult cu cât cei afectaţi nu au vreo restanţă la plata consumului de apă.
La începutul acestei luni locatarii au sesizat şi conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, căruia SC Aquabis îi este subordonată, dar şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud.

Disperaţi, au apelat şi la mass media

„Prin prezenta, noi, locatarii din blocul 1, str. Av. M. Berbecariu, nr. 2, Bistriţa, dorim să atragem atenţia asupra nesoluţionării de către AQUABIS S.A. a unei probleme existente în legătură cu presiunea scăzuta sau inexistentă a apei furnizate, în special la etajele superioare.
La momentul construirii blocului nr. 1 de către S.C. AUTOGAMMA S.R.L., a fost eliberat avizul nr. 514 din 24.09.2007 de către S.C. AQUABIS S.A., aviz favorabil pentru branşament şi racord canal.
Menţionăm că această problemă a rămas nerezolvată din luna MAI 2011, din momentul defectării pompei, iar în perioada anterioară, de la darea în folosinţă a blocului în 2008 şi până în luna mai 2011, presiunea apei a fost bună.
De asemenea, în încercarea noastră de a obţine o soluţionare pozitivă în cadrul unei audienţe la Directorul General ION ŞANDRU, ne-am izbit de un refuz categoric din partea acestuia”, ne-a scris unul dintre locatarii blocului pe adresa redacţiei.

Din luna mai au probleme cu presiunea apei


Oamenii spun că după ce pompa de apă de la blocul respectiv s-a defectat în luna mai, au rămas fără apă timp de o săptămână, şi abia după numeroase sesizări către Aquabis, problema s-a remediat întrucâtva. Remedierea a constat în faptul că blocul a fost mutat de la reţeaua de apă a oraşului la cea de la Cuşma. Numai că situaţia nu a revenit la normal, locatarii de la etajele superioare constatând foarte repede că presiunea apei este mult scăzută.
„Începând cu data de 28 mai 2011 şi până în prezent, furnizarea apei reci este posibilă DOAR CÂTEVA ORE PE ZI ŞI NOAPTEA fără ca apa să aibă presiune şi în continuare sunt nevoită să-mi aduc apă din altă parte, deşi sunt cu plăţile la zi. În urma reclamaţiilor scrise şi telefonice aduse dumneavoastră (...), angajaţii SC Aquabis SA răspundeau NU ŞTIM, SĂ VEDEM CE PUTEM FACE, dar se pare că nici până la această dată nu s-a putut face nimic, situaţia fiind la fel”, scrie o locatară într-o sesizare trimisă directorului Şandru, act înregistrat la Aquabis pe data de 23 iunie 2011.

Încurcă iţe...

Atât de interesaţi de situaţie au fost angajaţii Aquabis, inclusiv directorul acestei societăţi, încât blocul la care erau probleme cu presiunea apei a fost încurcat cu cel alăturat, care are doar patru etaje plus mansardă. Aşa că într-o primă fază, reprezentanţii Aquabuis au găsit un motiv de spălat pe mâni – blocul era prevăzut în regim P+4+M (n. r. - parter+ 4 etaje+mansardă), iar avizul era eliberat pentru un debit corespunzător unei astfel de înălţimi. „Presiunea apei, asigurată în reţelele de distribuţie la nivelul municipiului este cuprinsă între 1 şi 4 atmosfere şi nu asigură un nivel constant al presiunii în perioadele de vârf de consum, la construcţiile care au mai mult de 4 etaje”, se menţionează în răspunsul remis locatarei de către conducerea Aquabis.
După ce locatara le atrage atenţia celor de la Aquabis că de fapt blocul este în regim de înălţime de P+7+M, conducerea societăţii revine cu un alt răspuns. De data aceasta avizul eliberat „prevedea condiţiile de branşare la apă ale unui bloc cu 36 de apartamente cu componenţa demisol+parter+6 etaje+mansardă conform autorizaţiei valabile la data eliberării avizului. Pentru modificarea şi suplimentarea numărului de apartamente prin amenajarea de apartamente în pod nu s-a mai solicitat un debit suplimentar”, se menţionează în răspunsul Aquabis. Totodată se recunoaşte faptul că presiunea asigurată la nivelul branşamentului este de 3,5 bari în loc de 4, dar oamenii sunt sfătuiţi ca pentru îmbunătăţirea presiunii şi a debitului să facă o revizie şi o spălare la toate elementele instalaţiei şi să monteze o instalaţie de ridicare a presiunii (hidrofor) pe branşamentul individual. „Deoarece reţeaua de apă existentă în paralel cu DN17, din oţel având Dn 100 mm, este corodată, are o vechime de 20 de ani şi pe ea sunt racordaţi foarte mulţi consumatori, inclusiv reţeaua care alimentează blocurile de pe strada Av. M. Berbecariu, SC Aquabis SA a întocmit un program de reparaţii capitale (n. r. – este vorba de programul ISPA), care se va prelungi pe o perioadă de 3 ani. În cadrul acestui program, pentru acest an a fost cuprinsă reabilitarea unui tronson de 300 m. Sperăm ca după reabilitarea întregii reţele să îmbunătăţim parametri de furnizare a apei”, se mai precizează în documentul Aquabis, remis locatarei din blocul cu probleme.

Să-şi cumpere ei hidrofor

Soluţia ar fi, potrivit directorului SC Aquabis SA, achiziţionarea unui hidrofor care să mărească presiunea apei. Dar nu pe cheltuiala societăţii, ci pe cea a locatarilor sau a proprietarului SC Autogamma SRL, cel care a construit blocul cu pricina, a vândut oamenilor o parte dintre apartamente, dar care însă mai deţine câteva unităţi locative acolo.
„Acolo era o pompă de-a noastră care a fost montată în urmă cu vreo doi, trei ani, asta până terminăm programul ISPA. Dar aceea nu era o rezolvare, se mărea de fapt presiunea pe o conductă. La Cuşma avem presiune 3,5 bari, blocul este P+8. La blocuri cu P+6 prinde hidrofor, am înţeles că a prins şi aici, dar nu s-a executat. Era mai ieftin fără... Eu am discutat cu domnul Rusu (n. r. – administratorul şi unul dintre asociaţii SC AUTO GAMMA SRL) şi l-am întrebat de ce nu au montat un hidrofor. El mi-a spus că au avut dar nu l-au montat. Păi dacă au avut de ce nu l-au montat? Singura rezolvare pentru oameni este să monteze un hidrofor. Dar ar trebui ca cel care le-a vândut apartamentele să le monteze unul. Părerea mea e că a luat (n. r. – administratorul AUTO GAMMA SRL) o grămadă de bani pentru apartamentele vândute şi nu cred că a făcut vreo diferenţiere că a vândut apartamente la etajul 1 sau la etajul 8. (...) Dacă îl cumpără cel care a făcut blocul, e al lui, dacă îl cumpără cetăţenii e al lor”, a declarat Ioan Şandru, directorul SC Aquabis SA.
„Blocurile din oraş au alimentarea prin hidrofor. Au fost din construcţie... Au aparţinut de Proditerm, pe urmă acesta a dispărut, primăria ni l-e dat nouă în administrare. Le-am înlocuit, am pus hidrofoare noi”, a mai adăugat Şandru.
Locatarii blocului de pe Av. M Berbecariu sunt decişi să dea în judecată SC Aquabis, iar zilele trecute au depus dosarul în instanţă.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro


Problema ţine de ANRSC

Proprietarii apartamentelor cu probleme în ceea ce priveşte presiunea apei, din blocul nr. 1 de pe strada Av. M. Berbecariu, au depus, prin avocatul lor o sesizare şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa Năsăud.
Contactată telefonic, Dina Suciu, şefa CJPC BN, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa că sesizarea a fost redirecţionată spre Agenţia Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în competenţa căreia intră acest caz. Totodată, CJPC a adus la cunoştinţă avocatului acest aspect.
„Vă comunicăm că, având în vedere procedura generală privind soluţionarea petiţiilor referitoare la lipsa conformităţii produselor şi serviciilor, aprobate prin ordinul ANPC, la capitolul 4, Reguli de procedură, subcapitol 4,pct. 1, alin. 11, prevede că: petiţiile care sunt adresate prin interpuşi, inclusiv prin avocaţi, case de avocatura, se înregistrează şi se clasează. În ceea ce priveşte disfuncţionalităţile sesizate, vă recomandăm să vă adresaţi ANRSC”, se menţionează în adresa CJPC BN, cu nr. 2637/12.09.2011, remisă avocatului locatarilor.
„Oricum, problema pe care dânşii (n. r. - locatarii) o ridicau este de competenţa Agenţiei Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice”, a spus Dina Suciu, precizând totodată că sesizările care sunt depuse la CJPC prin interpuşi (avocaţi, case de avocatură) sunt clasate imediat, conform reglementărilor în vigoare.

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (16 voturi)



Imagini:


Ioan_sandru_thumb Robinet_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita



Articol vizualizat de 590 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria