Centura de Sud nu se face în mod irevocabil

Harta_centura_3_top

Curtea de Apel: Centura este vătămătoare
Centura de Sud nu se face în mod irevocabil

Actul prin care consilierii locali au votat primul pas în crearea centurii de sud a fost declarat ilegal de către o instanţă de judecată. Definitiv şi clar bistriţenii trebuie să înţeleagă că centura nu se va face prin Sud. Actul a fost declarat vătămător, dar cine plăteşte pentru aceste lucruri. Oare Ovidiu Creţu nu ar trebui tras la răspundere pentru acest vis ilegal?  Un complet de trei judecători de la Curtea de Apel Cluj a hotărât că Centura de Sud a Bistriţei nu se face. Monica Ileana Iuga a fost preşedintele de şedinţă, iar Gabriel Adrian Năsui şi Simona Al Hajar sunt ceilalţi doi judecători.

„Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bistriţa împotriva sentinţei civile 409 din 27.04.2011 pronunţată în dosarul 8117/112/2010 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care o modifică în parte în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor faţă de pârâtul primarul municipiului Bistriţa ca urmare a admiterii excepţiei lipsă calităţii procesuale pasive a acestui pârât. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge recursul formulat de pârâtul C.L. al municipiului Bistriţa. Decizia este irevocabilă.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Bistriţa, Curtea reţine următoarele: prin prima apărare formulată de pârâtul Consiliul Local al municipiului Bistriţa doreşte să releve faptul că Hotărârea de Consiliul Local nr. 151/09.09.2010 nu ar fi aptă prin ea însăşi să producă consecinţele juridice deoarece exprimă doar un acord pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bistriţa, pe baza documentaţiei întocmite de SC Iptana SRL în favoarea beneficiarei CNADNR, documentaţia întocmită de SC Iptana SRL în favoarea beneficiarei CNADNR, insistându-se asupra faptului că prin această hotărâre nu s-a aprobat realizarea efectivă a centurii de ocolire a municipiului pe un traseu clar delimitat”, arată cei trei judecători.

Actul este vătămător

„Această observaţie este doar parţial pertinentă şi nu este de natură să înlăture statuările instanţei de fond referitoare la nelegalitatea hotărârii adoptate deoarece simplul consimţământ dat de Consiliul Local pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Bistriţa pe traseul 2 Sud prin Hotărârea de Consiliul Local nr. 151/09.09.2010 este suficient pentru elaborarea noului plan urbanistic general al municipiului Bistriţa şi a viitoarelor documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism ce se vor elabora. Această împrejurare rezultă chiar din cuprinsul hotărârii atacate astfel că actul emis de Consiliul Local este vătămător prin el însuşi pentru persoanele care domiciliază în aria adiacentă traseului 2 Sud, chiar dacă nu se cunoaşte în momentul de faţă amplasarea exactă a viitoarei centuri de ocolire a municipiului. Odată preluată în Planul Urbanistic General varianta de ocolire a oraşului pe acest traseu, nu se mai justifică nicio dezbatere public, iar locuitorilor municipiului Bistriţa nu le mai rămâne decât să se supună noilor reguli de amenajare a teritoriului şi de urbanism”, susţin oficialii Curţii de Apel Cluj.

Recurentul nu avea dreptate totală


“Recurentul reproşează în continuare instanţei de fond că nu a administrat suficiente probe pentru a concluziona asupra inexistenţei unui studio de trafic. Recurentul evită însă să arate că sarcina probei îi inculpă pe primăria Bistriţa de vreme ce, la fond, s-a evidenţiat absenta studiului de trafic din documentaţie întocmite de SC Iptana iar potrivit art. 129 din codul de procedură civilă modificat prin Legea nr. 202/2010 părţile nu mai pot invoce în căile de atac omise instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. De altfel, fiind vorba de un înscris, recurentul avea posibilitatea să îl depună inclusiv în faţa instanţei de recurs. De vreme ce nu a făcut-o se poate prezuma în mod rezonabil că nu deţine un astfel de material. De asemenea, corect a reţinut prima instanţă că neavizarea documentaţiei tehnice întocmite pentru elaborarea studiului de fezabilitate,a proiectului tehnic, şi detaliilor de execuţie de către OCPI BN ca urmare a neevidenţierii îmbrăcămintei asfaltice constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate deoarece această cerinţă este impusă de art. 47 alin 1 din Ordonanţa de Guvern 43/1997. Acest text de lege interzice amplasarea oricăror construcţii care generează un trafic suplimentar la o distanţă mai mică de 50 de metri de marginea îmbrăcămintei asfaltice în cazul autostrăzilor, drumurilor expres şi drumurilor europene, respectiv 30 de metri pentru celelalte drumuri de interes naţional şi judeţean”, arată judecătorii.

Dubii asupra legalităţii


„Mai trebuie subliniat şi faptul că prin HCL nr. 151/09.09.2010 a fost revocată HCL 71/12.05.2010 prin care Consiliul Local şi-a dat acordul pentru realizarea variantei de ocolire pe traseul 1 Nord sau 3 Sud fără ca hotărârea atacată să continuă vreo justificare a măsurii de revocare. Este adevărat că organul emitent poate să-şi revoce actele administrare emise, însă lipsa oricăror justificări rezonabile pentru adoptarea deciziei de revocare ridică dubii asupra legalităţii unei astfel de măsuri. „Centura ocolitoare varianta Sudică este cea mai importantă investiţie în municipiul Bistriţa din ultimii 30 de ani şi de aceea vom lua toate demersurile necesare care ţin de administraţia locală pentru a se realiza”, se conchide în motivarea instanţei.

Acordul de mediu a picat!


Potrivit şefului Serviciului Implementare Politici din cadrul APM BN, Ştefan Mureşan, în şedinţa din 5 martie desfăşurată la sediul Agenţiei, s-a hotărât respingerea acordului de mediu pentru Varianta ocolitoare Bistriţa, la sud de oraş. În acest caz întreaga documentaţie depusă de beneficiar şi proiectant va fi returnată. „Procedural, la noi motivăm că nu a fost depusă documentaţia completă, şi pentru orice vine în continuare tot aşa va fi tratat. Nu au mai trimis ceea ce le-am cerut, tocmai acesta este şi motivul pentru care a fost respins acordul de mediu”, spune Mureşan.
În actul oficial întocmit de APM BN şi transmis proiectantului la începutul lunii martie, se specifică cauzele care au dus la respingerea acordului de mediu, una dintre ele fiind neprezentarea unui memoriu tehnic cu datele privind terenurile şi casele ce urmează a fi afectate. „Referitor la solicitarea dumneavoastră de obţinere a acordului de mediu pentru Varianta ocolitoare Bistriţa, amplasat în zona de sud a municipiului Bistriţa, judeţul Bistriţa - Năsăud, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa - Năsăud, sub Nr. 9489/14.10.2009, vă comunicăm următoarele: prin adresele Nr. 9489/14.10.2009 şi Nr. 11312/8.12.2009 v-am solicitat: completarea memoriului tehnic cu datele privind imobilele şi terenurile afectate de proiect; modificarea planurilor de urbanism în concordanţă cu situaţia propusă; modificarea anunţului public al solicitării, cu precizarea « cu evaluarea impactului asupra mediului»; raportul la studiul de evaluare asupra mediului, întocmit de persoană fizică sau juridică atestată, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare; dovada plăţii tarifului de 600 RON, reprezentând diferenţa etapei de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului evaluării impactului asupra mediului, conform Ord. MMDD Nr. 1108/2007; avizul de gospodărire a apelor; avizul de scoatere din circuitul forestier (pădurea Codrişor) şi notificarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bistriţa - Năsăud. Termenul de depunere a completărilor a fost data de 28 februarie 2010. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată, completată şi aprobată prin Legea Nr. 265/2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă Nr.114/2007 şi cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr.164/2008 , Art.15, alin. (2), lit. b), titularii activităţilor au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului, în derularea procedurilor de emitere a actelor de reglementare. Conform aceluiaşi act normativ, Art.15, alin. (3), nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (2) lit. b), conduce la respingerea solicitării. Prin urmare, în temeiul celor consemnate mai sus, vă comunicăm că vi s-a respins solicitarea de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul Varianta de ocolire Bistriţa, amplasat în zona de Sud a municipiului Bistriţa, judeţul Bistriţa - Năsăud”, se arată în actul oficial. De menţionat faptul că la sediul APM BN au fost depuse peste 750 de contestaţii din partea cetăţenilor Bistriţei, în special a celor care locuiesc în zona Codrişor.

Tiberiu Hrihorciuc
Scorul actual:
3.3/5 Stele. (12 voturi)



Imagini:


Harta_centura_3_thumb Ovidiu_cretu_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud Liviu Rusu



Articol vizualizat de 324 ori



Comentarii

Indiferent de culoare... a postat la 17-01-2012 22:01
Indiferent de culoarea copertilor stimate domn... erau bani veniti de la Comunitatea Europeana, greatis, erau locuri de munca pentru bistriteni o buna perioada de timp, poate si de 10 ani de acum incolo... si una peste alta, era inca o cale de comunicatie rezolvata in Bistrita, pentru defluirea circulatiei sufocante care exista acum. Desigur, ca nu toti erau multumiti de acest lucru, mai ales cei afectati de aceste exproprieri, dar trebuie sa intelegem ca "binele social si general" este deasupra "binelui privat,particular si foarte restrans"... Majoritatea covarsitoare a Bistritei, ar fi fost foarte multumita cu aceasta artera de circulatie, apoi zica-i cum i-o zice ea:strada,aleie,drum comunal,drum judetean sau national,drum de ocolire,varianta sau de centura... important era ca nu pierdeam niste bani primiti "de pomana" si prin aceasta lucrare, se realiza ceva bun pentru noi toti. Asa... ADIO ! Banii se duc la altii , care nu se uita la culorile copertilor si care sunt ceva mai cu "scara la cap" decat noi cei din Bistrita asta prapadita si alandala... datorita guvernantilor care astazi ne "pastoresc".
va garantez... a postat la 17-01-2012 01:54
Va garantez ca daca acest prioect, avea copertile de culoare portocalie, astazi " centura" era gata si vedeai pe ea circuland numai masini de aceasta culoare... , celorlalti , fiindu-le interzisa... !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii