Candidatii pentru primarie scosi la tabla

1_top

GAZETA a lansat o noua provocare pentru cei zece candidati la fotoliu de primar al municipiului Bistrita. Prin doua întrebari simple, saptamânalul a dorit sa dezvaluie cât de bine cunosc cei zece competitori atributiile functiei la care aspira.



În timpul acestei campanii electorale partidele politice au bombardat zilnic zecile de mii de bistriteni cu de fel si fel de promisiuni electorale. Fagaduintele candidatilor pentru fotoliul de primar al Bistritei au curs valuri, însa nici unul dintre acestia nu pare sa cunoasca pe deplin atributiile la care se înjuga în cazul în care va fi uns în aceasta functie. Dovada acestui fapt sunt raspunsurile la cele doua întrebari adresate de reporterul Gazetei de Bistrita celor zece candidati.

Prima întrebare a fost „Ce obligatie are primarul la solemnitati, receptii, ceremonii publice si la celebrarea casatoriei?”, iar a doua „În ce termen sesizeaza primarul prefectul cu privire la ilegalitatea unei hotarâri a Consiliului Local?” Din pacate nici unul din cei zece aspiranti la cea mai înalta functie din primarie nu a raspuns corect la ambele întrebari.



Candidatul PD-L, Vasile Moldovan, face o mica confuzie, asta desi este edilul micului burg de nu mai putin de opt ani. Acesta puncteaza la prima întrebare, însa se cam încurca la cea din urma. „Are obligatia de a purta esarfa.” Absolut corect. Primarul are obligatia de a purta semnul distinctiv de primar, care consta într-o esarfa cu însemnele stabilite de Guvern. În ceea ce priveste al doilea raspuns, actualul primar, putin cam încurcat de întrebare, raspunde : „Aici ... nu stiu. Cred ca zece zile...”. Din pacate, dupa opt ani în fruntea primariei, timp în care s-a confruntat cu fel si fel de probleme administrative, Moldovan da un raspuns total gresit. Termenul legal este de cel mult trei zile. Nu zece!



Ioan Turc, fostul viceprimar al municipiului, actualmente deputat de Bistrita din partea Partidului National Liberal, nu prea da dovada de foarte multe cunostinte în ceea ce priveste atributiile care i-ar reveni în urma câstigarii alegerilor. Raspunsul lui Turc la prima întrebare a reporterului a fost adevarat, dar total pe lânga întrebare: „Primarul are rol de reprezentare. Lui îi revine obligatia de a reprezenta corect municipalitatea”. Într-adevar acesta este rolul primarului, însa obligatia în cazul aparitiei sale la diferite receptii sau ceremonii publice este de a purta semnul distinctiv de primar, mai exact esarfa. În ceea ce priveste a doua întrebare, fostul vice recunoaste ca nu cunoaste raspunsul. „Nu stiu...e prevazut în lege. Primaria are secretar, nu primarul îsi bate capul cu astea”, a raspuns Turc. În ciuda faptului ca primaria are secretar, tot primarul este cel care trebuie sa sesizeze prefectul de eventuala ilegalitate a unei hotarâri de Consiliu Local.



Candidatul PRM, Mihai Belei, care a ocupat în perioada 2004 - 2008 si functia de consilier local în cadrul Primarei Bistrita, se arata destul de reticent la întrebarile reporterului. Într-un final refuza sa raspunda, motivându-si gestul astfel: „Daca ma duc la primarie, ma duc sa fac treaba. Daca nu, îi lasam pe altii sa ne mai fure 18 ani. Nu vreau sa va raspund! Atributiile sunt prevazute în lege. În cazul în care voi ajunge primar, promit sa asimilez în maxim 48 de ore toate cele necesare”. Desi se lauda ca a studiat foarte multe despre administratia locala, Belei a refuzat cu vehementa sa raspunda la doua întrebari destul de simple.



Senatorul Ovidiu Cretu, lansat în lupta pentru primarie de Partidul Social Democrat, a trecut prin mai multe functii înalte dintre care amintim: viceprimar în anul 2000 si prefect în perioada 1995-1996. Totusi, nici el nu raspunde corect la întrebarile referitoare la atributiile primarului. Daca la prima raspunsul sau a fost „sa poarte esarfa”, la a doua recunoaste ca nu stie raspunsul, dar nu se lasa si îsi încearca norocul, poate-poate o nimereste. „Nu cunosc termenul respectiv. Cred ca 30 de zile ... 15 zile ... asa ceva”, ne-a spus senatorul. Din pacate a cam exagerat cu zilele domnul senator, termenul fiind de trei zile. Dar ce mai conteaza o saptamâna-doua, o luna în plus...



Controversatul candidat independent Gelu Dragan, care si-a propus sa le-o fac(k)a cu protectie politicienilor, nu prea le are cu administratia, fapt ce reiese din raspunsurile date la cele doua întrebari ale reporterului Gazeta de Bistrita. Administratorul EMI Corporation, cu sediul central în Bistrita pe „Mihai Eminescu Street”, recunoaste cu o sinceritate debordanta ca nu a citit legislatia si nici macar nu s-a uitat peste atributiile ce revin unui primar. Candidatul, deja cu o plângere penala la activ din partea Biroului Electoral Municipal, în urma careia, probabil, se va alege cu un dosar penal, din cauza bannerului pe care apare imaginea unei mâini cu un deget ridicat si care tine un prezervativ, a raspuns astfel la întrebarea privind obligatia primarului la solemnitati, receptii, ceremonii publice sau la celebrarea casatoriilor: „Sa participe. Nu?...Sa oficieze casatoriile banuiesc”. Dupa o întrebare ajutatoare a reporterului, Dragan îsi completeaza raspunsul: „Da...acum stiu. Trebuie sa poarte tricolorul. Nu?”. În ceea ce priveste a doua întrebare, omul de afaceri da un raspuns pe cât de neasteptat, pe atât de direct „Sa va spun sincer nu am citit legislatia si nici nu m-am uitat peste atributiile primarului”. Foarte trist, mai ales ca acest raspuns vine din partea unui candidat pentru fotoliul de primar. Cum ar vrea Dragan sa conduca municipiul din moment ce habar n-are cu ce se manânca administratia, va ramâne în continuare un mister.



Liderul conservatorilor bistriteni, Ionel Tompa, si-a anuntat si el candidatura pentru cel mai râvnit fotoliu din Piata Centrala nr. 6. Cu o vasta experienta în administratie, profesorul Tompa da semne ca ar cunoaste destul de bine atributiile care i-ar reveni în cazul în care va ajunge primar, dar totusi nu raspunde corect la ambele întrebari. Acesta stie exact care este obligatia primarului la solemnitati, receptii, ceremonii publice sau la celebrarea casatoriilor, raspunsul sau fiind „sa poarte semnul distinctiv de primar stabilit de Guvern, adica tricolorul”. La a doua întrebare se cam încurca, dar raspunsul sau este foarte aproape de adevar „5-7 zile”. „Cel putin la Consiliul Judetean acesta era termenul, cred ca la primarie este acelasi. Bine-nteles ca si prefectul poate face sesizari cu privire la ilegalitatea unei hotarâri a consiliului local, nu doar primarul”, a mai adaugat Ionel Tompa. Termenul este de doar trei zile, însa cum spunea candidatul PC, si prefectul poate face sesizari cu privire la hotarârile adoptate în consiliul local, totusi obligatia de a sesisza Institutia Prefectului îi revine primarului.



Inginerul Alexandru Toniuc, presedintele Partidului Ecologist Român, s-a lansat în cursa electorala, sperând sa calce pe urmele actualului primar care are aceasi profesie. Se pare ca nu le prea are ecologistul cu administratia, desi promite bistritenilor „mai mult, mai bine, pentru ca se poate.” Acest fapt reiese din raspunsul dat de acesta cu privire la atributiile principale ale primarului. Daca primul sau raspuns a fost corect, „sa poarte esarfa”, la al doilea raspuns a mers mai mult pe ghicite, recunoscând ca nu cunoaste termenul exact. „Nu stiu exact care ar fi termenul. Mai putin de 30 de zile banuiesc... Hai sa zicem doua saptamâni”, a spus Toniuc. Din pacate nici ecologistul cu marete promisiuni nu s-a uitat peste atributiile principale care revin unui primar înainte de a se avânta în cursa electorala, raspunsul la a doua întrebare fiind chiar punctul doi din acea lista cu atributii.



Candidatul din partea PNG-CD, „marele bancher” Anton Dragota, pare sa candideze la functia de primar doar ca sa se afle în treaba. Acesta nu arata pic de respect pentru partidul pe care îl reprezinta, cu atât mai putin pentru colegii lui care îi fac campanie electorala. Mai mereu prins cu treaba pe la banca, acesta nu îsi poate rapi nici macar doua minute din pretiosul sau timp pentru a raspunde la doua întrebari ale jurnalistilor referitoare la candidatura sa. Raspunsul lui Dragota la cererea reporterului de a raspunde la câteva întrebari a fost urmatorul „Nu am timp de interviuri. Aici la mine îi ca la Mecca. Mai ceva. Vine lumea la mine mai ceva ca la Mecca si nu am timp de altceva. Asta-i viata. Eu de aici îmi iau leafa. Ce fac în rest, e munca patriotica. Eventual ma puteti suna mai târziu...” Sau nu. Cu alte cuvinte nu da doi bani pe partidul care îl sustine, nici pe munca celor care îi fac din rasputeri campanie, încercând probabil sa ne arate ca de fapt el nici macar nu a avut vreodata intentia serioasa de a candida pentru primarie si candidatura lui nici macar nu trebuie luata în seama.



Candidatul Partidului National Crestin Democrat, Zachei Ceoarec si cel al Partidului National Taranesc Crestin Democrat, Ioan Conon pentru fotoliul de primar al Bistritei nu au putut fi contactati pâna la închiderea editiei.



Iulia Balazs





GAZETA da o mâna de ajutor candidatilor pentru fotoliu de primar si “dezvaluie” câteva dintre atributiile principale ale primarului.

 

Conform legii 215/2001 primarul:

 - asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea în aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui României, a hotarârilor si ordonantelor Guvernului; dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor si ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, precum si a hotarârilor consiliului judetean;

 - asigura aducerea la îndeplinire a hotarârilor consiliului local. În situatia în care apreciaza ca o hotarâre este ilegala, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizeaza pe prefect;

 - poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotarârii consiliului local ia masuri pentru organizarea acestei consultari, în conditiile legii;

 - întocmeste proiectul bugetului local si contul de încheiere a exercitiului bugetar si le supune spre aprobare consiliului local;

 - exercita functia de ordonator principal de credite;

 - asigura ordinea publica si linistea locuitorilor, prin intermediul politiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor si unitatilor de protectie civila, care au obligatia sa raspunda solicitarilor sale, în conditiile legii;

 - ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentatiilor sau a altor manifestari publice care contravin ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri, la ordinea si linistea publica;

 - ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitatii si îl supune spre aprobare consiliului local; asigura respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum si ale planurilor urbanistice zonale si de detaliu;

 - asigura repartizarea locuintelor sociale pe baza hotarârii consiliului local;

 - asigura întretinerea si reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a orasului, instalarea semnelor de circulatie, desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal, în conditiile legii;

 - îndeplineste functia de ofiter de stare civila;

 - emite avizele, acordurile si autorizatiile date în competenta sa prin lege;

 - raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului;

 - organizeaza evidenta lucrarilor de constructii din localitate si pune la dispozitie autoritatilor administratiei publice centrale rezultatele acestor evidente;

 - are obligatia de a purta semnul distinctiv de primar la solemnitati, receptii, ceremonii publice si la celebrarea casatoriilor.

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (54 voturi)



Imagini:


1_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan



Articol vizualizat de 523 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii