PD-L în gura PSD

8_top

„Strazile municipiului Bistrita au fost asfaltate la modul cum au fost asfaltate, orasul arata deplorabil, Vasile Moldovan ar trebui sa mearga si printre blocuri în municipiul Bistrita”, considera social democratii. Cartierele par uitate de timp, în momentul în care orasul va arata frumos, Emil Radu Moldovan va fi primul cetatean care va purta o pancarda în piept si îi va multumi lui Vasile Moldovan pentru modul în care a administrat orasul, sustin membrii PSD.



Presedintele Partidului Social Democrat Bistrita Nasaud, Emil Radu Moldovan este stupefiat de cerinta Partidului Democrat Liberal de a face campanie electorala curata. ”Daca campanie curata înseamna a adresa inventive, mizerii si lucruri neadevarate într-unul din ziarele din Bistrita, înseamna ca eu am facut o greseala ca am crezut la un moment dat în deputatul Ioan Oltean atunci când spunea, la deschiderea campaniei electorale, ca cere celorlalte partide o campanie constructiva, pe proiecte, discutarea problemelor judetului si a oamenilor. Trebuie sa recunosc ca am fost pacalit. PD-L desfasoara la nivelul judetului o campanie, mizerabila” a declarat Emil Radu Moldovan.



Presa deranjeaza

Deputatul Emil Radu Moldovan s-a declarat recent deranjat de faptul ca unii jurnalistii îi critica casa candidatului pentru fotoliul de primar la primaria Bistrita, Ovidiu Teodor Cretu. Acesta spune ca ceea ce se vorbeste de casa lui Cretu „este o nesimtire” si îsi doreste sa o cunoasca pe cea care a scris articolul pentru a-i spune ca Ovidiu Cretu dupa o viata de munca desfasurata în afara tarii are o casa, nu patru ca Ioan Oltean si cabane pe la Tihuta si biserici ca ginerele lui Vasile Moldovan. Ovidiu Cretu este un om normal, iar dezinformarea care se face intentionat nu crede ca o sa faca fata disperarii în care se afla Partidul Democrat Liberal care este în cadere libera si mai ales cei doi candidatii PD-L, sustine deputatul.

Radu Moldovan considera ca Vasile Moldovan va pierde lejer datorita modului în care a fost sfatuit sa faca campanie pentru aceste alegeri. În ceea ce-l priveste pe Ovidiu Cretu care a fost si viceprimar, acesta stie exact unde vrea sa faca proiectul Wonder Land, pentru care a ochit o suprafata de teren în ridul Zavoaie.

În alta ordine de idei, dar tot la adresa publicatiei atacate de social-democrati, deputatul a declarat ca presedintele Consiliului Judetean Gheorghe Marinescu nu acorda premii pe vorbe ci pe acte. Este vorba de bursa acordata de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud fiului senatorului Cretu, pentru notele foarte bune obtinute în perioada în care acesta a fost student. „Bursele, se acorda de catre o comisie care analizeaza dosarele depuse si se acorda prin votul plenului Consiliului Judetean, unde au fost participanti si baietii astia de la portocalii. Bursele respective nu sunt burse sociale, ci sunt burse de performanta pentru studentii care fac performanta”, a conchis Radu Moldovan. Acesta a mai adaugat ca îi este rusine ca un om ca Ioan Oltean, care are câteva dosare la DNA si nu stie sa justifice casele din declaratia de avere, ca nu poate explica ce se întâmpla cu digurile «rezolvate» pentru “Beny Alex” SRL de Sulfina Barbu. „De unde a primit Oltean casa de vis-a-vis de Hotel «Diana» si, pe care a vândut-o cu suma de 150 de mii de euro, dar mai ales terenurile din Tunari si Voluntari? Nu stiu cum poate sa-si justifice Ioan Oltean averea pe care o are sau interventiile la fostul ministru al Economiei, Codrut Seres unde a dat cu pumnul în masa pentru ca firma «Beny Alex» sa primeasca contracte de energie ieftine”, a precizat Radu Moldovan.

Liderul social-democrat sustine ca miliardele pe care PDL îi arunca în aceasta campanie electorala provin din afaceri oneroase. “Acesti oameni, în viziunea mea, sunt disperati. Vasile Moldovan clameaza peste tot ca nu are nerealizari! Cum poate sa aiba atât de mult tupeu? Poate ne spune Moldovan unde au disparut tonele de pacura de la centrala din zona, la fel de bine cum ar trebui sa ne explice cum si-a dat teren pentru construirea bisericii pentru ginere? La fel de bine ar trebui sa aflam cum a dat ilegal locuinta la fiul sau, si multe, multe altele. Se spune ca PDL ar cheltui aproape 100 de mii de euro pentru a-si sustine publicitatea electorala pe sutele de bannere si miile de afise, plus multe altele”, a mai zis deputatul PSD.



Marinescu se justifica



Presedintele Consiliului Judetean Gheorghe Marinescu l-a caracterizat pe presedintele PD-L BN ca fiind un om disperat. „PD-ul este Partidul Disperatilor – Liberali”. Nemultumirea lui Marinescu vis-a-vis de democrat-liberali vine, de fapt, din cauza publicarii unor materiale de presa într-un saptamânal bistritean care, în opinia acestuia dezinformeaza cititorii despre persoana sa. De asemenea, Marinescu a avut de comentat si la adresa lui Liviu Rusu contracandidatul sau la sefia CJ BN. „Liviu Rusu, la conferintele de presa si la emisiunile de la televizor, moare de râs. Oare de ce moare de râs? Îsi zice: pe astia i-am pacalit din nou, iar eu (n.r. – Gheorghe Marinescu) nu o sa ajung presedinte niciodata”, a declarat Marinescu.  

Iepurii electorali vazuti de Marinescu

Gheorghe Marinescu a declarat ca “Ioan Oltean este mai disperat decât se astepta el, din moment ce se afla în spatele unui saptamânal, unde dicteaza articole de presa. Aici se spun minciuni ordinare despre mine, dictate de acelasi Ioan Oltean, care uita ca la Garda de Mediu l-a avut pe Gratian Morariu, la Apele Române pe Filip Moisil, dar si multe, multe alte mizerii. Vreau sa va spun ca Liviu Rusu este cel mai mare cacealmist si tepar din judet, plin de datorii si dosare penale. Cu privire la Oltean, trebuie sa spun ca a mai facut o chestiune care îi este caracteristica - dupa ce i-a transformat în iepuri electorali pe Tompa si Pamfiloiu, acum a reusit acest lucru si în cazul lui Pupeza. Asadar, aceasta locomotiva ruginita care a deraiat la Nimigea, vine, acum si-mi adreseaza jigniri. Mai mult, acest ins mai are tupeul sa mearga în teritoriu si sa ceara primarilor PSD sa-i sprijine candidatura, uitând ca aceiasi primari i-au facut vânt din partid”, a delcarat presedintele Consiliului Judetean.



Adio mandat!

Alexandru Pugna îsi ia adio de la mandatul de consilier local dar nu a uitat în ultima sedinta sa îl traga de urechi pe primarul municipiului Bistrita Vasile Moldovan asa ca pentru ultimadata si i-a ordonat acestuia sa îsi ridice bannerele democrat liberale postate atât pe spatiul verde cât si în sensurile giratorii. Vasile Moldovan a recunoscut la sedinta ca va trebui sa ridice bannerele pentru a intra în legalitate respectiv ridicarea de pe domeniul public a afiselor uriase însa nu s-au tinut de cuvânt. ” Închei acest mandat la consiliul local cu un gust amar, vazând înca odata ca primarul în exercitiu a municipiului Bistrita sfideaza consiliul local  si populatia acestui oras prin faptul  ca pe spatiile verzii care apartin de domeniul public au asezat tot felul de panouri electorale”. Pe domeniul public de fapt pot fi afisate panouri electorale doar cu aprobarea consiliului local. “Primarul municipiului Bistrita si-a luat de la sine putere aceasta posibilitate de a-si pune afisele electorale acolo unde de fapt trebuia sa puna anunturi de publicitate de interes local. Oamenii se simt revoltati si sfidati de catre primarul în exercitiu” a declarat Alexandu Pugna. Acesta nu poate admite faptul ca primarul face doar ce vrea si nu tine cont de executiv si de alegatori.



Aurelia Moldovan
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (49 voturi)



Imagini:


8_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan



Articol vizualizat de 874 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii