Sase scoli din judet sunt propuse pentru comasare

8_top

Saptamâna trecuta, parintii elevilor din Piatra Fântînele si Ciosa au protestat din cauza deciziei conducerii ISJ, aceea de a comasa scolile din aceste sate cu cea din Muresenii Bârgaului.



Elevii din mai multe scoli rurale bistritene s-ar putea sa fie nevoiti sa faca orele în sistem comasat cu alti colegi sau prin rotatie cu mai multe cadre didactice, întrucât la unele discipline nu sunt sufucienti profesorii, cu toate ca scoala a început în urma cu sase luni. Situatia se datoreaza, potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita Nasaud (ISJ BN), faptului ca nimeni nu doreste o catedra în mediul rural la zeci de kilometri de civilizatie.



Exista si la ora actuala scoli care nu au înca încadrarea completa, orele fiind acoperite de personalul didactic existent în scoli, în limita posibilitatilor sau prin cuplari de clase. La ora actuala, în scoli exista înca neocupate foarte multe posturi.



Potrivit declaratiei inspectorului scolar general, Mihai Muresan, este vorba de scolile generale din Ciceu Poieni, Archiud, Piatra Fântânele, Orosfaia, Halmasau si Alunis. În luna septembrie, când va începe noul an scolar 2008 – 2009, se va recurge la aceasta masura datorita numarului mare de elevi ce sunt în imposibiliteatea deplasarii la scoala din cauza microbuzelor scolare care înca nu au sosit. Astfel, 28 de elevi din Ciceu Poieni vor fi mutati la scoala de centru din Caianu Mic, alti 21 de elevi din Archiud vor merge la Teaca, pe când 13 elevi din Piatra Fântânele vor studia la Muresenii Bârgaului, iar 22 din Orosfaia vor frecventa cursurile la scoala din Milas. Totodata, clasele V-VIII care cuprind 22 de elevi din Halmasau vor fi stabilite la Spermezeu, iar cei din Alunis vor merge la Zagra.





De sapte luni pe lista



Problema comasarii a fost pusa înca din primele luni ale anului trecut, pe lista fiind initial 33 de scoli si ramânând doar sapte la sfârsitul anului. Aceste scoli urmau a fi comasate în cazul în care ar fi sosit în timp util microbuzele scolare.



Procesul de comasare a mai multor scoli bistritene din mediul rural, nu a putut fi finalizat din cauza ca parintii elevilor care se opun acestei decizii. Acestia prefera ca scolarii sa beneficieze de un act educativ mai putin performant, doar sa fie acasa.



Inspectorul adjunct scolar, Horatiu Catalano, a declarat ca a fost pe punctul de a fi linsat în localitatea Orosfaia, în momentul în care a încercat sa îi lamureasca pe parinti ca odraslele lor ar beneficia de un învatamânt de calitate superioara, daca ar fi transportati la scoala din centrul de comuna.



Din cele 33 de unitati de învatamânt din judet în care elevii învatau în clase simultane nu puteau fi comasate, decât opt, dar pâna si acolo opozitia comunitatilor locale a fost puternica. Conducerea ISJ a explicat parintilor ca micutii vor fi transportati cu microbuzul la scolile centrale în care exista personal calificat, nu suplinitori si unde elevilor de clase diferite nu le vor fi predate materii diferite concomitent, în aceeasi sala. Comasarea, însa, a fost primita cu mare reticenta de oameni, desi calitatea cadrelor didactice de la scolile cu învatamânt simultan lasa de dorit.





Orosfaia, din nou pe lista comasarii



Printre cele sase scoli propuse spre comasare în acest an se numara din nou si cea din satul Orosfaia, unde studiaza circa 22 de elevi. Trebuie mentionat ca, în urma cu trei ani, parintii din aceasta localitate au refuzat sa îi mai lase la scoala pe copii, în semn de protest fata de decizia ISJ. Atunci, în urma presiunilor facute inclusiv la nivel parlamentar, scoala din sat a fost reînfiintata. În prezent, atât în Orosfaia, cât si în alte cinci localitati în care unitatile de învatamânt urmeaza a fi desfiintate, nu exista înca microbuze pentru transportul scolarilor.



În alta ordine de idei, potrivit lui Mihai Muresan, ministerul nu mai aproba investitiile în unitatile scolare în care se practica învatamântul simultan, motiv pentru care nici conditiile de studiu nu sunt cele mai bune. De altfel, peste 100 de scoli din judet au început anul scolar fara a primi autorizatie sanitara din partea Autoritatii de Sanatate Publica.





Criterii de comasare



Alegerea scolilor a avut în vedere unitatile cu mai multi profesori necalificati, aspect ce îi dezavantaja pe elevii care vor face naveta la scolile de centru. În acelasi timp, conducerea inspectoratului a tinut sa sublinieze ca nu se vor repeta greselile din prima campanie. „Am tinut cont de faptul ca si elevii din scolile comasate au nevoie de un învatamînt de calitate, aspect care nu se poate asigura decât cu personal calificat si cu dotari corespunzatoare. Cei mai multi dascali de la scolile propuse pentru comasare sunt necalificati. Astfel si edilii comunelor ar putea sa faca licitatie pentru achizitionarea unor masini performante” a declarat inspectorul scolar general.



Un program similar, demarat în urma cu patru ani, a permis achizitionarea a mai multor microbuze scolare produse de firma ARO Câmpulung, care au fost preluate de primariile comunelor beneficiare. Afacerea s-a dovedit paguboasa pentru autoritatile locale, deoarece primarii au cheltuit sume importante pentru întretinere, consumul mare de combustibil, dar si din cauza defectiunilor înregistrate frecvent, în special la motor, cutia de viteze sau la suspensii.





Comasare subreda



La scoala din Piatra Fântânele, unde se prefigureaza desfiintarea gimnaziului, exista opinii diferite printre membrii Consiliului local din Tiha Bârgaului. Parte dintre acestia sustin ca, pentru o eventuala comasare, este strict necesara asigurarea unui mijloc de transport suplimentar, cel existent fiind insuficient pentru deplasarea elevilor de la Piatra Fântânele, respectiv, la Muresenii Bârgaului. Aceeasi situatie o acuza si scolile si autoritatile locale din Milas si Zagra.





Decontarea transportului, o alta problema…



Pentru ca ministeriabilii au hotarât sa treaca cheltuielile pentru transportul elevilor si cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice de predare si auxiliare, respectiv cele sase calatorii pe calea ferata de la categoria cheltuielilor complementare la cheltuieli de baza, este posibil ca multe cadre didactice sa nu primeasca banii la timp pentru decont. De altfel, s-a mai întâmplat si în anii anteriori în majoritatea comunelor din judetul Bistrita-Nasaud. Finantarea de baza trebuie asigurata prin bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale de care apartin unitatile de învatamânt, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale. De obicei, neajunsul intervine acolo unde în bugetele locale nu sunt prevazute, la întocmire, astfel de cheltuieli, considerându-se ca ele vor fi acoperite doar din bugetul de stat. Cum Legea 291/2006, modificata în acest sens, a intrat în vigoare din semestrul al doilea al anului scolar 2006 – 2007, se vehiculeaza tot mai mult ideea ca, în perioada urmatoare, este posibil ca multi dascali sa nu poata primi banii pentru transport.





Revolta comasarii



Comasarea Scolii Generale din Piatra Fântânele cu cea din Muresenii Bârgaului i-a determinat, din nou, pe o parte dintre parintii copiilor din Ciosa si Piatra Fântânele sa vina, la Bistrita si sa protesteze în fata ISJ BN. Foarte nemultumiti de aceasta masura, oamenii au cerut sa li se explice de ce copiii lor trebuie sa plece la o alta scoala si de ce povestea de anul trecut se repeta. De lamurit, a încercat sa-i lamureasca inspectorul scolar general, argumentându-le ca la scoala din Muresenii Bârgaului copiii lor ar avea parte de o educatie de calitate, mai ales ca se va asigura si transportul de la Ciosa si Piatra Fântânele la Muresenii Bârgaului sau copiii ar fi cazati în internat la Mureseni. Însa, parintii o tin una si buna. Acestia nu sunt de acord cu comasarea scolii din Piatra Fântânele. „Suntem de-a dreptul revoltati si stupefiati de aceasta decizie care a fost luata fara a se constata adevarul, cu atât mai mult cu cât suntem localnici a trei sate: Ciosa, sat situat la 9 km de Piatra Fântânele, unde exista un efectiv de 10 copii, Iliuta Bozghii, sat situat la o distanta de 12 km de Piatra Fântânele, unde exista un efectiv de sase copii”, au explicat parintii foarte revoltati. Acestia nu vor sub nici o forma sa se comaseze scoala din Piatra Fântânele si copii sa fie mutati în Muresenii Bârgaului, astfel ca i-au propus generalului sa lase Scoala Generala în Piatra Fântânele, daca nu „atunci copii prin metoda Inspectoratului vor fi condamnati la analfabetism si chin”.  





Generalul o tine una si buna



„Le înteleg îngrijorarea, e omenesc sa-ti vrei copilul aproape si sa-l ai sub ochi tot timpul, însa parintii trebuie informati corespunzator, ceea ce se pare ca directorii de scoli nu au facut. Altfel, parintii ar fi stiut ca, la scoala, copiii au parte de toate conditiile si nu li se întâmpla nimic”, ne-a declarat inspectorul general Mihai Muresan care mai zice ca zilnic de când s-a dat publicitatii propunerea de comasare, se primesc zeci de telefoane de la parintii suparati.



Aurelia Moldovan
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (49 voturi)



Imagini:


8_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern politie



Articol vizualizat de 1229 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu