Consilierii locali - gaterele din Telciu

1_top

Padurile comunei Telciu s-au împutinat în ultima perioada. Principalii vinovati sunt, se pare, unii consilieri locali, care pe lânga functiile detinute se îmbogatesc de pe urma exploatarii acestei bogatii a comunei. Localnicii sunt foarte revoltati din cauza jafului care are loc, mai ales ca unii dintre alesii locali au recurs la exploatari ilegale.





În ultima perioada, în comuna Telciu, se vehiculeaza ideea ca anumiti consilieri locali îsi sporesc averile pe spatele localnicilor. Din aceasta cauza oamenii din Telciu au ajuns sa ceara chiar demiterea consilierilor locali, deoarece, în opinia lor, acestia se afla în conflict de interese cu institutia pe care o reprezinta, mai precis Primaria si Consiliul Local Telciu. Din punct de vedere legal, alesii par sa fie acoperiti, deoarece firmele de exploatare a lemnului sunt înregistrate pe numele rudelor, fie ele chiar copii acestora.





Sunt consilier, am firma mea



Potrivit primarului comunei Telciu, Sever Muresan, în 2007, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, peste 21.000 m.c. de masa lemnoasa a intrat în mod legal în exploatare. Din acest total, s-au vândut prin licitatie, circa 1.300 mc, 20.000 mc ramânând înca neexploatati.



Numai ca, firmele care au avut întietate la aceste licitatii au fost, culmea, ale consilierilor locali. Adica, ma rog, ale rudelor acestora. Si asta nu ar fi o foarte mare problema, daca acestia, în lacomia lor, nu si-ar fi întins ghearele si peste alte loturi de padure care nu trebuiau exploatate si pentru care nu a existat vreo autorizatie în acest sens din partea Ocolului Silvic Telciu.



Din cei 15 consilieri locali, câti numara comuna Telciu, sapte, din spusele localnicilor, detin firme de exploatare a mesei lemnoase. Primarul Muresan, însa, s-a ferit sa declare care sunt exact acestea, mai mult nu a dat nici macar numarul firmelor de profil care actioneaza pe raza localitatii. S-a multumit doar sa ne spuna numarul aproximativ al firmelor de pe raza comunai, care, în opinia sa nu este mai mare de 10.



Cel care a provocat, în mod special, nemultumirea telcenilor pare sa fie consilierul Ioan Mutu. Din declaratiile oamenilor reiese faptul ca acesta a intrat abuziv în partizi în care nu avea autorizatie de exploatare. Este foarte adevarat însa ca firma apartine de fapt fiicei acestuia, Ionela Mutu. Dar, potrivit modei, avem parte de surprize, surpize – consilierul este împuternicitul legal, în a semna anumite acte ale firmei. Cel putin asa sustine Ionela Mutu.





Zapada e de vina



În urma reclamatiilor localnicilor, o echipa a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si de Vânatoare Bistrita-Nasaud (ITRSV BN) s-a deplasat recent la Telciu. Dar, din pricina zapezii si a timpului nefavorabil, conform declaratiei sefului ITRSV BN, Ioan Avram, nu s-au putut efectua constatarile necesare la fata locului, adica în padure. De cealalta parte, Ionela Mutu sustine ca cei de la ITRSV BN au efectuat deja controlul cu pricina si totul este în perfecta regula. Ceea ce ne-a confirmat, însa, seful ITRSV este faptul ca aici la Telciu exista mari probleme în ceea ce priveste modul de exploatare a padurilor, iar documentele vor fi luate la puricat. Astfel se va urmari câte parchete de masa lemnoasa au fost lichidate, câte au termenul expirat si câte sunt înca nelichidate. În ceea ce-l priveste pe Ioan Mutu, deocamdata nimeni nu se poate pronunta în mod oficial. Gurile rele spun însa ca acesta ar fi “dobândit” în urma exploatarilor de masa lemnoasa, aproximativ 209 cioate, adica tot atâtia arbori doborâti în mod ilegal.



Sunt destul de cunoscute, de altfel, practicile celor care au acces la taieri legale de lemn pe picior, obtinute în urma licitatiilor, practice numite legale, prin care, alaturi de lemnul marcat de catre reprezentatntul ocolului silvic si care urmeaza a fi taiat, se mai taie câte un copac aflat alaturi. Evident, daca se poate, cioata este scoasa, iar locul acoperit cu grija. Daca nu, ramâne urma – cioata.





Consilierul, fiul si firma



Modul în care se desfasoara licitatiile la Telciu, pentru cumpararea partizilor prevazute pentru a fi exploatate este unul cel putin ciudat. Consilierii sunt cei care fac parte din comisiile de licitatii. Ca fac parte, este un aspect si unul legal, dar faptul ca acestia detin firme de profil care intra în licitatie sau au rude de gradul I sau II ale caror societati liciteaza si ele lemn, este cu totul altceva. Parca suna a ilegalitate. Primarul Sever Muresan, sustine ca se actioneaza conform Legii 161, art.90, prin care interzice functionarilor publici sa presteze servicii, iar participarea consilierilor la licitatii deschise conform HG. 85 este legala, acestia neprestând vreun serviciu cu referire la masa lemnoasa. Oare chiar asa sa fie? Oricum este foarte clar ca se faciliteaza achizitionarea de masa lemnoasa în conditii deosebit de avantajoase. Aducem aminte domnului primar numele câtorva consilieri care detin firme de exploatare masa lemnoasa si care, în plus mai au si câte un fiu sau câte un ginere angajat al Ocolului Silvic Telciu. Ioan Mutu este unul dintre acestia, dar cum spuneam este doar împuterncitul firmei fiicei sale; în plus, fiul sa este brigadier la Ocolul Silvic Telciu. Ioan Ferchi, tot consilier local, este unul dintre detinatorii, cu acte în regula, al unei astfel de societati de profil, iar ginerele sa este padurar al Ocolului Silvic Telciu. Urmeaza Moldovan Ovidiu este consilier local si totodata sef de district al Ocolului Silvic Telciu. Moldovan nu are firma, dar are fratele sau. Un alt consilier local care, de asemena detine o societate de profil, este Martari Ilie. Nici acesta nu face exceptie de la regula, fiul acestuia fiind padurar în cadrul aceluiasi ocol silvic. Cordos Gheorghe este un alt consilier local cu firma în “ograda” proprie, iar fiul brigadier silvic. Lista continua cu Ioan Stefanut, consilier local, al carui frate este proprietarul unei firme de explaotare a lemnului.



Elisabeta Ciuta
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (51 voturi)



Imagini:


1_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Ioan Oltean



Articol vizualizat de 645 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii