Frumusetea hâzilor din satul bistritean Chintelnic

5_top

Înainte de Boboteaza, în satul bistritean Chintelnic se practica un obicei aparte, nemaiîntâlnit în alte zone, cel al „hâzilor”. Boboteaza, ca orice sarbatoare, începe si la Chintelnic din ajun. Este, ziua când preotul umbla cu Iordanul prin sat.



Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai însemnate zile din an pentru ca pregateste o mare sarbatoare religioasa. În aceasta zi se ajuneaza, adica nu se manânca de frupt sau de dulce, ci numai de sec, oamenii crezând ca sacrificiul postului le va aduce mai multa bogatie în noul an. Feciorii si fetele, mai ales, nu manânca nimic pâna seara sau chiar pâna a doua zi dimineata, pentru a avea noroc si pentru a-si putea gasi perechi cât mai frumoase si mai harnice.

Mai întâi trece pragul casei preotul

În zorii zilei, preotul face sfintirea apei în biserica si apoi porneste cu crucea sau cu Botezul pe la casele enoriasilor sai, începând, de obicei, de la cel care locuieste mai aproape de biserica. Dupa datina, preotul este însotit de cantor, care poarta o cofita cu apa sfintita si un manunchi de busuioc legat cu lâna rosie, si de un grup de baieti care striga pe ulite dând de stire întregului sat ca au pornit cu crucea. Preotul trece cu agheasma din casa în casa, fiind întâmpinat de fiecare gazda în pragul portii cu câte o lumânare aprinsa în mâna dreapta. Preotul este cel care intra primul în casa, moment în care începe sa cânte “În Iordan botezându-te tu Doamne”. Dupa ce sfinteste toate încaperile casei, preotul se aseaza lânga masa, cu fata spre usa si asteapta ca gazdele sa vina în ordinea vârstei, pentru a saruta crucea. Satul are peste doua sute de case, asa ca preotul umbla cu crucea pâna seara târziu, dupa care în fiecare locuinta din Chintelnic sunt asteptati “hâzii”.



Prilej de amuzament



Hâzii populeaza ulitele satului an de an din vremuri imemoriale. Unici în tara, hâzii sunt, de fapt, sateni care se costumeaza care de care mai urât si colinda apoi ulitele localitatii, fara sa ocoleasca nicio gospodarie, pentru a alunga spiritele rele.

Obiceiul întalnit doar în Chintelnic are origini pagâne, dar a capatat valente crestine si a supravietuit secolelor în aceeasi forma.

Potrivit traditiei, hâzii îsi fac aparitia în grupuri mici pe ulitele satului si sunt prilej de bucurie si amuzament pentru oamenii satului. Intrarea lor în case se produce abia dupa ce primesc aprobare din partea gazdelor, carora li se adreseaza cu întrebarea : “Primiti hâzii?”.

“Hâzii” sunt, de fapt, copii, tineri si batrâni din sat, care poarta pe fata masti. Baietii se deghizeaza în fete si imita, astfel, un alai de nunta. Nici batrânii nu se lasa mai prejos, si, mascati si ei, spun ca umbla cu Moartea prin sat. Pentru a nu fi recunoscuti, mascatii îsi schimba vocile, unii dintre ei interpretând chiar si câte o scurta sceneta amuzanta, primind drept recomensa din partea gazdelor pancove si prajituri de post.

Costumele “hâzilor” sunt straie populare sau haine vechi. Mastile figureaza mosi, babe, doctori, ofiteri, miri, nasi, ursi, catei etc. La confectionarea acestora se întrebuinteaza materiale simple, de obicei bucati de pânza, pe care se contureaza si apoi se decupeaza ochii, gura si nasul, dimensiunile exagerate ale acestora exprimând grotescul. Se folosesc si masti confectionate din carton sau plastic, reprezentând perrsonaje din basme. Unii recurg la înnegrirea fetei cu funingine sau la albirea ei cu faina. În reprezentarea Mortii, se folosesc dinti confectionati dintr-un cartof crestat, care, împreuna cu buzele, formeaza o gura proeminenta, ce stârneste instantaneu teama sau zâmbetele.



Silviu Teodoru
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (42 voturi)



Imagini:


5_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita



Articol vizualizat de 655 ori



Comentarii

Thomas Lieber a postat la 30-03-2012 12:37
That is really a brilliant piece of art. It is so artistic. - Instant Tax Solutions Scam
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii