Struto-camilele din ograda Curtii de Apel Oradea

8_top

„Afaceristul” Mircea Pocse a încasat 4 ani cu suspendarea executarii pedepsei într-un nou final nefericit al „Dosarului Lucmir”. Decizia instantei nu i-a împiedicat pe ortacii condamnatului, de la (dez)„Informatia”, sa minta ca interlopul ar fi fost achitat. Ei au mizat pe secretomania care a blocat accesul presei la dosar. Pensionabilul Vasile Poenariu, presedinte pentru înca 2-3 zile al Tribunalului Bihor, nu vrea sa-i mediatizam „opera” care i-a aratat adevarata masura a incompetentei. Patetica doamna Poenariu ne-a somat – în scris si cu multe majuscule - sa nu-i „bagam sotul în aceeasi oala cu alti colegi de-ai lui”. Corect: pentru el pregatim un cazan separat. Pentru dumneaei ne cere doar sa nu-i „bagam pumnul în gura”. Scandalul vizându-l pe judecatorul Mircea Puscas revine în actualitate. Asa cum GAZETA a mai demonstrat, tânarul magistrat a „omis” sa se abtina de la judecarea procesului penal al infractorului Pocse, „sponsorul” escapadelor sale bahico-sexuale.</b>

 

Dezinformarea sistematica la care s-au dedat pseudojurnalistii de la „Informatia de Vest”, practicata de când exista mizerabila fituica, a continuat saptamâna trecuta cu noi neadevaruri, de aceasta data lansate în favoarea asa-zisului „om de afaceri” Mircea Pocse, un individ cercetat si condamnat si de alte instante din tara.

În ciuda oricarei evidente, mercenarii de la (dez)Informatia au tupeul sa pretinda ca interlopul cunoscut sub porecla „Vendem” (dupa cum pronunta el numele cunoscutului actor Van Damme) ar fi fost achitat de Curtea de Apel Oradea, în celebrul „Dosar Lucmir”. Complexitatea cauzei si suspecta lipsa de reactie a Biroului de relatii cu presa de pe lânga aceasta instanta, coroborate cu secretomania de care a fost înconjurat acest dosar, ar putea sa-i mentina în eroare pe putinii cititori ai fituicii mai sus cu scârba pomenite. De aceea, consideram ca trebuie reamintite coordonatele de baza ale acestei stupizenii judiciare, care, în mod normal, trebuia sa se soldeze cu zeci de ani de închisoare pentru toate persoanele implicate. Si, sa precizam ca, oricum, chiar daca executarea pedepsei a fost „suspendata sub supraveghere”, Pocse a fost, totusi, condamnat la 4(patru) ani de închisoare, astfel cum rezulta din facsimilul minutei deciziei definitive pronuntate fata de el. Având în vedere mediul în care se învârte si dupa modul în care acest infractor e  folosit în continuare, pedeapsa lui Pocse are toate sansele sa se transforme curând în privare de libertate, cf. art. 83-85 din Codul penal. Plus alte surprize care mai pot sa apara ca urmare a altor dosare penale în care Pocse a fost si este implicat



Pocse a vândut „benzina”, nu „benzina de aviatie”



În aberatiile lor, nataraii de la (dez)Informatia se agata de achitarea dispusa de Curtea de Apel Oradea fata de Pocse în privinta infractiunii de „înselaciune cu privire la calitatea marfurilor”, prevazuta de articolul 297 Cod penal. Ori, chiar parchetul a cerut, dupa demascarea „gafei” facute de procurorul Aurel Mascas, actualul procuror general adjunct la PCAO, autorul bulibaselii generalizate din acest dosar, „desteptul” care a „ignorat” infractiunea de contrabanda savârsita de gruparea de criminalitate transfrontaliera protejata de el. În consecinta, este evident ca daca importatorul Lucmir SRL Oradea a importat „benzina”, si nu „benzina de aviatie”, Pocse, la rândul lui, a vândut benzina si nu a înselat pe nimeni cu privire la calitatea marfii. În schimb, cel înselat a fost statul român, care nu a încasat taxele aferente importului si comercializarii benzinei, infractiuni pentru care abia acum a fost condamnat penal, chiar daca cu o exagerata bândete.



Rezumatul unei infamii judiciare

 

Sa refacem pe scurt istoricul acestui contorsionat dosar. Serviciul Român de Informatii s-a sesizat din oficiu, în cursul anului 1998, ca, în partea de vest a tarii, se realizeaza, în mod organizat, activitati de mare amploare, de contrabanda, sustrageri si evaziune fiscala cu produse petroliere, care au produs pagube importante economiei nationale si care erau de natura sa submineze economia nationala. Pentru documentarea legala a acestor infractiuni, la solicitarea SRI, Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie a autorizat interceptarea convorbirilor membrilor gruparii infractionale. Ei reprezentau segmentul, din România, al unei organizatii infractionale cu caracter international. Autorizarea interceptarilor a fost reînnoita de mai multe ori, tocmai pentru ca, prin continutul lor, acestea au confirmat indiciile initiale si au aratat si probat implicarea în acest tip de activitate infractionala a unor înalti functionari de stat din Ministerul Finantelor, a unor comisari ai Garzii Financiare, ofiteri, a unor angajati ai SNP Petrom, precum si a unor interlopi locali.



Mascas a stricat totul



Din continutul covorbirilor rezultau modalitatile de fraudare a statului român prin operatiuni concrete de contrabanda si evaziune fiscala, precum si modul în care erau sustrase importante cantitati de produse petroliere din depozitele SNP Petrom si de la sondele de extractie din judet, introduse în circuitul comercial sub paravanul unor firme fantoma. Prejudiciul estimat se ridica la câteva sute de miliarde de lei, motiv pentru care SRI a sesizat Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie pentru efectuarea de cercetari penale sub aspectul savârsirii infractiunii de subminare a economiei nationale, anexând si procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice.

Prin adresa nr 0054/1999, Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie a învestit Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Oradea pentru efectuarea urmaririi penale la acest parchet. Totusi, aici, procurorul Aurel Mascas nu a dat curs  ordinului si nu s-au mai efectuat cercetarile cu care SRI sesizase parchetul, iar procesele verbale de interceptare au fost valorificate doar partial si nesemnificativ în dosarul nr 23/P /1999 al PCAO, cunoscut sub numele „Lucmir”, exact cel care a fost judecat saptamâna trecuta la Curtea de Apel Oradea.



Faptele lui Mascas



Procurorul Mascas Aurel a întocmit rechizitoriul nr 23/P/1999 din 23 mai 2000 si a dispus trimiterea în judecata doar a inculpatului Pocse Mircea Liviu pentru infractiuni marunte, în ciuda probelor care impuneau constatarea faptului ca s-au realizat si acte de contrabanda. Sfera activitatilor infractionale cercetate a fost foarte mult restrânsa numai la o parte din activitatile comerciale ale unei singure firme, SC LUCMIR IMPEX SRL Oradea, iar Mascas a mentionat prin fals intelectual ca „sesizarea remisa de SRI se suprapune cu activitatea de urmarire penala efectuata de PCAO cu privire la activitatea infractionala a SC LUCMIR IMPEX SRL Oradea”.

În concret, în perioada 4.01.1998 – 15.04.1998, Pocse Mircea, în calitate de administrator al SC LUCMIR IMPEX SRL Oradea, a importat din R. Slovacia 1496,5 tone benzina declarata „pentru aviatie” în valoare totala de 2.650.476.616 lei, iar din Ucraina 499,8 tone uleiuri medii K.4 – combustibil pentru încalzit în valoare de 677.789.473 lei, produse petroliere neaccizate si exceptate de la taxa pentru fondul special al drumurilor publice, cantitati de produse pe care le-a vândut însa sub forma de carburanti auto catre mai multi agenti economici din judetul Bihor si judetele limitrofe, încasând de la cumparatori si taxa pentru fondul special al drumurilor publice si accizele cuprinse în pretul de la pompa.



Falsuri pe banda rulanta

 

Pentru a sterge urmele infractiunii si pentru a împiedica verificarile financiar-contabile si identificarea evaziunii fiscale, Pocse a „acceptat” documente primare incomplete si nerecorespunzator întocmite, înregistrate în evidenta contabila a firmei prin care se atesta vânzarea a 1006 tone benzina aviatie catre SC AIR SERVICE SRL Jimbolia – firma inexistenta -, respectiv achizitionarea a 674.655 litri motorina în valoare de 1.917.511.188 lei de la SC UHAZ IMPEX SRL, tranzactie care, de fapt, nu a avut loc.

Prin rechizitoriul 23/P/1999, redactat de procurorul Aurel Mascas la 23.05.2000, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului fara ca sa-l inculpe si pentru infractiunile de contrabanda, desi se facusera verificari si sub aspectul infractiunilor din legea vamala si existau demersuri, prin comisie rogatorie internationala si corespondenta cu INTERPOL, pentru a se intra în posesia documentelor comerciale si de transport din strainatate, care au si fost trimise parchetului.



Indiferenti la decizia instantei supreme



Asa prost cum a fost croit de procurorul Mascas, dosarul “Pocse-Lucmir” si-a continuat drumul la instante, pâna ce nedreapta si nelegala hotarâre  a ramas, pentru prima data, definitiva, tot la Curtea de Apel Oradea. Singura modalitate de îndreptare a acesteia ramasese doar o cale extraordinara de atac. În fata reactiei opiniei publice, Joita Tanase, procurorul general de cea mai trista amintire, a promovat recurs în anulare. Dupa pronuntarea Deciziei nr. 4060/27 septembrie 2002 în dosarul nr. 2266/2002 al Curtii Supreme de Justitie, recursul a fost admis, cu motivarea ca se lua act de “grava eroare de fapt” si de “ignorarea deficientelor majore ale materialului probator”.

 Dosarul a ajuns din nou pe rolul instantelor din Bihor si, cu toate ca era obligatorie completarea urmaririi penale de catre parchet sub aspectul infractiunii de contrabanda, fata de toti cei prinsi în organizatia de criminalitate internationala, un complet al Tribunalului Bihor a dat o solutie aberanta, cu girul lui Nastase si al PSD, fostul partid de guvernamânt. Prin decizia penala  definitiva nr. 475/R/2003 din o5 noiembrie 2003 s-a dispus respingerea cererii procurorului de restituire a cauzei la Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea si a celei de extindere a procesului penal, desi era singura solutie legala posibila în contextul indicat de instanta suprema!

Astfel, Judecatoria Oradea s-a vazut obligata sa reia al treilea ciclu procesual pentru acelasi dosar!



Pentru contrabanda nu s-a mai efectuat niciun act de urmarire penala



În 2 iunie 2004, Judecatoria Oradea l-a condamnat din nou pe Pocse la 3 ani închisoare. De data aceasta i s-a retinut vinovatia si pentru folosirea de documente false la autoritatea vamala, infractiune cu privire la care judecatorul nu a fost sesizat printr-un rechizitoriu ci singur a schimbat încadrarea juridica a celeiasi fapte „retinute” în mizeria redactata în urma cu 5 ani de procurorul Mascas.

Dosarul nr. 3303/2004 al Tribunalului Bihor, sectia penala, dupa doi ani de tergiversari, a fost preluat de un complet format din judecatorii Mircea Puscas, presedintele sectiei penale, si Vasile Poenariu, presedintele Tribunalului Bihor. Cei doi au pronuntat decizia penala nr. 227/A/2006 din 29 mai 2006, în dosarul nr. 3304/2004, prin care s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea si inculpatul Pocse si, în final îl „condamna pe inculpat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 si urmatoarele Cod penal”, astfel cum s-a consemnat în condica penala!



Revenim   



Noua decizie, pe lânga pedeapsa gresit individualizata, pacatuieste în continuare sub mai multe aspecte. Desi am fi vrut sa o analizam acum pe toate fetele, inclusiv a laturii civile, nu a mai fost posibil din cauza cerbiciei lui Poenariu, care s-a împotrivit cererii noastre de a ne elibera o copie a deciziei pritocite de el si craiul Puscas, hotarâre ce ne interesa în masura în care a fost „mentinuta” partial de decizia curtii. Cum nu are rost sa-ti pui mintea cu prostii, o vom primi pe alte cai, astfel ca, „pe curând”.



Alexandru Lele
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (53 voturi)



Imagini:


8_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

international



Articol vizualizat de 1453 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu