Garajele din Nasaud, o problema pentru edilii locali

20_top

Garajele construite pe domeniul public constituie o problema nu doar pentru municipalitatea bistriteana, ci si pentru edilii orasului Nasaud.





Aici s-au construit în timp aproximativ 900 de garaje, mai precis în cartierul de blocuri al orasului. Asa-zisele garaje nu au în totalitate destinatia definita de aceasta notiune, unele adapostind si lemne de foc, altele tot soiul de surplusuri gospodaresti.



Ca în ghetou



La o privire de ansamblu constructiile respective dau senzatia de mahala, pentru ca niciunul nu are un aspect placut privirii trecatorului, începând cu aspectul constructiv si terminând cu culorile, pentru cele care au asa ceva. Numai de aspect placut nu se poate vorbi în acest caz.

Pe de o parte, un garaj are utilitatea lui pentru proprietar, adapostind un autoturism, care altfel devine foarte tentant pentru specialistii în furturi, dar pe de alta parte acestea contribuie la ocuparea spatiului destinat circulatiei pe aleile dintre blocuri. Acolo unde nu ocupa spatiul destinat circulatiei autovehiculelor nasaudenilor, ar putea aparea în locul acestora spatii amenjate de joaca pentru copiii din zona, capitol deficitar pentru Nasaud. La fel de binevenite ar fi si locurile amenajate de parcare, care si acestea pot fi numarate pe degete, cu atât mai mult cu cât numeroase masini sunt parcate pe trotuare, blocând circulatia pietonilor.

Impresia unui trecator prin cartierul de blocuri al Nasaudului, neobisnuit cu privelistea poate fi aceea ca se afla într-un ghetou.





La stadiul de intentie



Numarul garajelor însa este foarte mare. Daca este sa facem o comparatie, în Bistrita, spre exemplu, exista cam jumatate din numarul celor din Nasaud. În intentia edililor locali exista ideea de a suplimenta spatiile de joaca pentru copii si de a se apropia de cerinta europeana în materie de spatiu verde pe cap de locuitor, care sa fie de 26 de m.p., cifra la care este greu de ajuns. Locurile de parcare, deficitare în prezent în oras, sunt si ele în atentia administratiei locale.

Contactat telefonic, viceprimarul orasului, Ovidiu Maghiar, a declarat pentru Gazeta de Bistrita: „Nu am dezbatut înca în consiliul local aceasta problema a garajelor. Ne-am propus însa construirea a sapte spatii de joaca pentru copii, care ar putea afecta câteva dintre acestea, proprietarii sunt în principiu de acord cu masura respectiva. Noi chiar avem un tabel cu acordul lor în acest sens. Am luat masura de a nu mai aproba nici o autorizatie de construire de garaje si în scurt timp vom decide ce este de facut în aceasta privinta. În principiu ne-am gândit si la nevoia de spatii verzi , conform cerintelor europene, la amenajarea de spatii de parcare acoperite si altele”. Viceprimarul Ovidiu Maghiar a mai precizat ca multi dintre cei care au fost somati deja sa-si desfiinteze garajele au instalate în apartamente centrale termice sau sobe de teracota, din cauza carora garajele respective aveau destinatia de lemnarie.

Desigur aceste masuri se încadreaza în categoria deciziilor întelepte. Problema delicata vine, însa, spre capitolul încasari taxe si impozite, unde veniturile se vor diminua usor, pentru chirii platindu-se o taxa semnificativa, de circa o suta de lei pe an. Daca probleme din partea opiniei publice nu sunt, cel putin deocamdata, masurile preconizate nu sunt deloc neavenite.



Alexandru Tohati
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (41 voturi)



Imagini:


20_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud Radu Moldovan Ioan Oltean



Articol vizualizat de 728 ori



Comentarii

aztecmx a postat la 23-10-2011 19:12
mstadeusz a postat la 15-10-2011 15:24
marcianeRENEE a postat la 13-10-2011 17:19
valgenelane a postat la 11-10-2011 13:32
mittanana a postat la 09-10-2011 18:20
VideobyMe a postat la 08-10-2011 21:51
uagkzu a postat la 06-10-2011 21:13
Anitra a postat la 06-10-2011 03:50
If information were soccer, this would be a gooooaol!
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria Gigi Becalii